• Menu
  • Menu

Toamna la mare: Vama Veche, Mangalia, Saturn și Albena

Nu am fost niciodată la Marea Neagră în septembrie. Anul acesta ne-am hotărât să testăm această variantă, profitând astfel de prețurile mai mici la transport și cazare, precum și de aglomerația mai redusă de la finalul sezonului.

Cum se ajunge în Vamă?

Se ajunge greu. Anul trecut fusesem cu avionul până la București, iar de acolo cu BlaBlaCar. Anul acesta s-au introdus zboruri Cluj-Constanța și am profitat de ocazie, ne-am luat bilete încă din primăvară. Ploua torențial când am plecat, vreme perfectă pentru mers la mare! 🙂

Zborul durează puțin peste o oră. Partea proastă este că ajungi la Mihail Kogălniceanu seara târziu, iar de acolo nu prea ai cu ce merge până în stațiuni. Aeroportul e departe de oraș, există doar niște autobuze care merg în comună și opresc şi aici. Spre Mangalia nu există nimic direct. Iar taxiurile sunt la prețuri enorme și merg toate „fără ceas”, la mica înțelegere.

Așa că am luat decizia să stăm o noapte acolo. Ne-am cazat la un hotel chiar lângă aeroport și am pornit mai departe a doua zi dimineață. Am schimbat 3 autobuze: primul din Mihail Kogălniceanu până la autogara din Constanța, al doilea până la gara din Mangalia, iar al treilea până în Vama Veche. Toată povestea a durat vreo 3 ore. E clar că nu prea e o variantă bună pentru familii cu copii mici. 🙂

E ciudat că în gara din Mangalia există oferte de autobuze spre aeroportul Otopeni, aflat la 270 km, dar nu există spre aeroportul de lângă Constanța, care e la doar 65 km. Ce să mai spunem… ăsta e specificul românesc.

Vama Veche toamna

Ne-am cazat într-o pensiune aproape de plajă, se vedea și marea din cameră… dintr-un anumit unghi. 🙂 Eram la mansarda, lucru care ar fi fost destul de rău în miezul verii, dar acum nu era caniculă, deci nu am avut probleme. În grădina interioară era multă verdeață și loc pentru făcut grătare și luat masa. Ne-a plăcut aici. Era plin, chiar și în această perioadă.

Vama însă arăta destul de dezolant. Multe localuri erau închise, altele se deschideau doar în weekend. Lumea era mult mai puțină decât în iulie 2016. Singurul lucru constant a fost prețul șezlongurilor, care refuza să scadă, chiar și când se golea plaja.

Vama Veche nu poate fi numită stațiune propriu-zisă. E o combinație ciudată de sat pescăresc, refugiu hipiot în capăt de țară și loc trendy pentru hipsteri. Străzile sunt înguste, multe neasfaltate, iar urbanism nu există, e haos total în construcții. Plaja e amenajată doar parțial. Restaurantele au devenit tot mai scumpe în ultimii ani, nu prea mai își permit să vină aici „rockerii jegoși” fără bani.

Mai sunt temerari care stau cu cortul sau rulota la capătul nordic al plajei, unde malul e mai abrupt. Dar sunt și destule fițe pe plajă. Au apărut chiar și hoteluri de 4 stele cu piscină și localuri cu pretenții unde muzica e de club.

Punctul sanitar de pe plajă era închis. Z. s-a tăiat într-un cui, iar singurul reprezentant al profesiei medicale din Vamă, o farmacistă, i-a recomandat să meargă… la Mangalia. Nici salvamari n-am văzut. Iar personajele care vin aici sunt la fel de pestrițe precum construcțiile improvizate.

Apa a fost rece. Atât de rece încât în primele zile n-am intrat în ea aproape deloc. Iar asta ne-a întristat, nouă nu prea ne place să stăm la soare, preferăm să ne bălăcim. Vremea nu a fost rea, dar oricum, s-a simțit că trecuse deja perioada optimă pentru mers pe litoralul românesc.

Am păpat șaorma, clătite și ciorbă de pește, testând cele câteva localuri deschise în cursul săptămânii. În weekend s-a mai umplut de vamaioți, au venit cei din București. Evenimente însă oricum nu mai erau, în săptămâna dinaintea venirii noastre fuseseră ultimele.

Serile, „ne-am abonat” la un local cu muzică folk și rock live, unde mai mersesem și vara anterioară. Era singurul loc mai pe gustul nostru din Vamă, în rest mai era agitație noaptea doar în vreo 2-3 locuri cu muzica de clubbing. Ne-a plăcut cum cântă Korsar, pe care vi-l recomandăm și vouă.

Totul e mai scump în Vamă decât în zonele învecinate. Chiar și prețurile de la supermarketuri sau kebabul și hamsiile costă mai mult decât în 2 Mai sau alte stațiuni din sudul litoralului. O variantă low-cost este să iei un microbuz până la gara din Mangalia (circulă des și e ieftin), iar acolo vizavi se află un Lidl, folosit de turiștii cu mai puține pretenții. Sau de cei care preferă să meargă în mai multe locuri decât să spargă pușculița pentru o singură vacanță, cum suntem și noi. 🙂

Albena: iarba e mai verde la bulgari

Într-una din zile am decis să facem o tură până la vecinii noștri din sud. Am ales o stațiune unde nu mai fusesem niciunul dintre noi, dar despre care auzisem lucruri bune: Albena. Cei 80 km sunt parcurși cam în 2 ore, iar prețul e rezonabil. Leva se poate schimba chiar în vamă la ieșire, la curs ok.

Nu e mare lucru de văzut pe traseu. Sunt câmpuri cu legume (spre deosebire de bălăriile din Dobrogea noastră) și multe moriști eoliene. Orașul Balcik, prin care am trecut, arată destul de rău, sunt multe clădiri comuniste nerenovate. Situația s-a schimbat însă când am ajuns la Albena, care e doar stațiune.

Primul lucru care ne-a impresionat e faptul că mașinile au voie să intre în localitate doar dacă plătesc o taxă. Iar asta se vede foarte bine! Străzile sunt aerisite, cu puține mașini care circulă sau sunt parcate. E ideal pentru plimbare. Nu se compară cu stațiunile românești de la mare, unde mașinile sunt peste tot printre turiști, chiar și pe plajă.

Orășelul e foarte verde, cu mulți copaci, flori și iarbă peste tot. De fapt, e situat chiar la marginea unei rezervații naturale, e frumos să poți pleca de pe plajă și peste câteva minute să te plimbi prin pădure. Trandafirii bulgărești sunt prezenți în multe locuri, însă la început de septembrie puțini erau înfloriți.

Hotelurile sunt vechi majoritatea, există mai puține construcții noi decât în România. Însă arată decent și toate și-au făcut terasă exterioară pentru servit masa, precum și piscine. Cea mai mare parte din turismul de aici se face pe sistem all-inclusive, lucru care le aduce un flux constant de turiști, mai ales familiști. Aleile dintre hoteluri sunt foarte drăguțe, e o plăcere să te plimbi pe jos!

Plajele arată super! Nisipul e fin, nu există pietre, scoici sau alge, iar malul e lin. Prețurile la bere și înghețată pe plajă sunt mai mici decât la noi. Și șezlongurile sunt mai ieftine, dar nu prea găsești libere, sunt rezervate toate pentru clienții hotelurilor. Apa era mult mai caldă decât în Vamă, iar plajele erau pline de oameni.

Am găsit chiar și o mini-bibliotecă la marginea plajei, unde poți împrumuta cărți gratuit. Peste tot există explicații și meniuri în limba română, lucru normal: e plin de conaționali de-ai noștri pe acolo, ei sunt majoritatea turiștilor din această stațiune.

Ne-am plimbat, am oftat, am mâncat ceva la un fast food (nu specialități bulgărești, ci junk food american) și am intrat un pic într-un bazar care nu prea ne-a impresionat. Există și un aqua park, pe care însă nu am avut timp să-l vedem de aproape. Iar apoi am luat busul înapoi, spre tărâmurile mioritice.

Mangalia și Saturn

Am fost o zi și în cel mai sudic oraș românesc, precum și în stațiunea de lângă, care ar putea fi numită un cartier al său. După o tură de țigăneli specifice cu un șofer/rechin, am ajuns la Muzeul Marinei, primul nostru obiectiv. Care era închis, deși conform programului trebuia să fie deschis. Bilă neagră pentru Marina Română, ne așteptam ca ei să fie mult mai serioși!

Am mers apoi la Moscheea Esmahan Sultan, care ne-a plăcut. E cea mai veche din România, frumos amenajată și funcționează încă. Din păcate, noi am venit aici tocmai vineri, când e ziua lor sfântă și era o procesiune religioasă, astfel că nu am intrat pentru a nu deranja credincioșii.

A urmat Portul Turistic Mangalia, care a fost recent renovat din fonduri europene și arată chiar foarte bine! Doar că era aproape pustiu. E ciudat cât de puțin trafic turistic există în porturile noastre maritime. Probabil vasele de croazieră nu au încă suficiente motive pentru a acosta aici.

Am ajuns și la farul genovez, care e cam părăginit, plin de grafitti și rugină, cu buruieni și dale sparte în jur. Iar sus nu se poate urca. Destul de trist, ar fi fost un obiectiv fain de văzut.

În continuare după ce am mâncat ieftin și bine la o autorservire din zonă, am continuat plimbarea pe faleza Mangalia (renovată și ea), care continuă apoi chiar cu stațiunea Saturn. Aici însă zona nu e renovată. Unele dintre hotelurile comuniste arată rău, altele au mai fost refăcute.

Plaja e dezastru, pe lângă faptul că e îngustă mai e și plină de pietre, alge, scoici și gunoaie. Oameni puțini, majoritatea localurilor și chioșcurilor erau închise. Nu am stat foarte mult pe aici, pentru că nu avea rost.

După experiența din Albena, ne-a mâhnit să vedem în ce hal arată Saturn, care e de fapt o stațiune cu același profil, dedicată în special familiilor și persoanelor mai în vârstă. Dar diferența e de la cer la pământ!

Deci cum a fost la mare?

În ultima noapte, ne-am luat rămas bun de la Marea Neagră stând pe malul ei și admirând luna plină care ieșea din valuri. Și bineînțeles, cu tradiționala „clătită nesimțită” din Vamă, cu excesiv de multă umplutură. Și cu muzică folk pe fundal…

Am plecat de la mare cu sentimente amestecate. Nu mai fusesem de foarte mult timp 2 ani la rând pe litoralul românesc și niciodată atât de târziu. Iar pe măsură ce vedem tot mai multe locuri din afara țării (cum sunt Malta sau Cipru), suntem tot mai dezamăgiți, pentru că facem inevitabil o comparație între ele.

Ce să vă spunem? Merită de mers la noi pentru atmosfera aceea a „nopților de vamă”… sau cât a mai rămas din ea. Dar nu are rost să mergeți toamna, la noi sezonul se termină la final de august, atât ca vreme cât și ca evenimente.

La bulgari e mai frumos, dar e altceva, atmosfera e parcă prea calmă, acolo e un loc unde să mergi dacă vrei deconectare totală, iar noaptea să dormi, nu să stai pe la terase. La Mangalia nu ai ce face mai mult de jumătate de zi, iar la Saturn chiar nu are sens să te oprești.

La revedere, mare!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close