Toamna era caldă în continuare, așa că am decis să mergem spre sud, pentru ca partea feminină a cuplului nostru să-și îndeplinească dorința de a vedea Timișoara. Am zburat în Banat chiar cu cursa inaugurală Cluj-Timișoara de la Blue Air. Compania ne-a dat cadou brelocuri… roșii. 🙂
Zborul e de departe cea mai bună opțiune pentru a ajunge aici, faci 40 minute din Cluj. Cu mașina, cei 320 km pot fi parcurși în 4 ore și jumătate (încă nu e gata autostrada), iar cu autobuzul se face cu vreo oră în plus. Trenul face și mai mult, vreo 2 ore în plus, desigur existând și șansa unor întârzieri.
A fost una din puținele ocazii când am nimerit cazare proastă. Am ales un hotel la ieșirea din oraș, spre aeroport, într-o zonă destul de periferică (și ca aspect, nu doar ca locație). Pe lângă murdărie și mobilă veche & ruptă, în hotel erau cazați și muncitorii unor firme care lucrau în oraș, astfel că ne trezeam dimineața într-un cor de înjurături. NU recomandăm hotelul Baron nimănui!
Am început plimbarea pe jos cu cel mai apropiat obiectiv: Muzeul Satului Bănățean. Nu este foarte mare, comparat cu alte muzee ale satului din țară, dar e bine întreținut, iar căsuțele bănățenilor sunt largi și frumoase. Am păpat și nișe faguri de miere de la târgul popular desfășurat în interior!
Lângă muzeu e o zonă de picnic și relaxare, numită de localnici Pădurea Verde, un pleonasm simpatic. 🙂 Am mers și la grădina zoologică de aici, mică și ea, cu animale din Europa, dar interesantă mai ales pentru copiii care vin să le vadă foarte entuziasmați.
Ne-am întors la hotel pe o scurtătură prin pădure, pe lângă pârâul Behela, unde partea masculină din cuplul nostru n-a observat că era să calce pe un șarpe, fapt care a revoltat-o teribil pe partenera sa, în ciuda explicațiilor privind lipsa de venin a șerpilor de apă.
Am continuat explorarea cu zonele cele mai vizitate de turiști ale Timișoarei: piețele și străzile pietonale din centru. Dinspre estul orașului, am trecut prin Piața Traian, o zonă care era foarte faină în trecut, dar a cărei clădiri sunt dărăpănate acum. Am vrut să intrăm la Muzeul Banatului, dar e închis de mulți ani, renovările durează la infinit din cauza birocrației. Am reușit doar să facem niște poze cu bastionul din față.
Fântâna arteziană cu punctele cardinale e un loc interesant, deși sunt cam multe mașini în intersecție. De aici se ajunge imediat în Piața Unirii, probabil cea mai frumoasă zonă din Timișoara, cu clădiri superbe, vechi de peste un secol. Mai departe, trecem prin Piața Libertății, despre care timișorenii spun că a devenit o pistă de aterizare pentru OZN-uri după modificările recente, în care au fost puse cercuri roșii concentrice de pavaj. 🙂
Ajungem apoi în Piața Victoriei, zona cea mai cunoscută din Timișoara, cu clădirea operei într-o parte, catedrala ortodoxă în partea opusă, iar între ele bănci, copaci, magazine și mulți oameni plimbăreți. Și porumbei, foarte mulți porumbei care te asaltează! 🙂
Localnicii au criticat primăria pentru lucrările din ultimii ani, însă nouă ne place cum arată centrul acum, mai ales comparat cu ce era în trecut sau cu alte orașe românești. Sunt foarte multe străzi închise traficului aici, e un spațiu larg destinat turiștilor și băștinașilor care caută relaxare, ceea ce aduce un mare plus orașului.
Unuia dintre noi nu i-au plăcut statuile foarte moderne, amplaste în diferite locuri din centru, sunt o formă de artă pe care nu el prea o înțelege. 🙂 E faină diversitatea culturilor din Timișoara: clădirile au fost făcute de austrieci, maghiari, sârbi, evrei și români, specificul acestor etnii se împletește armonios cu noile localuri chinezești, italiene și arabe.
Orașul are multe parcuri, mai multe decât oriunde în România, iar o parte dintre ele sunt așezate de-a lungul râului Bega, astfel că se pot face plimbări foarte lungi și neîntrerupte pe jos, jogging sau ture cu bicicleta. De altfel, există și o pistă pentru bicicliști care pleacă de aici și continuă până în Serbia, însă nu am testat-o. Ne-au plăcut în special Parcul Catedralei, Parcul Rozelor, Parcul Copiilor, Parcul Regina Maria și Parcul Botanic.
Am făcut și o plimbare cu hidrobicicleta pe Bega, care ne-a încântat și o recomandăm oricui vine aici. Râul curge foarte lin, iar pe cele două maluri sunt zone verzi, e minunat să te lași dus de apă și de visare printre sălcii sau să te ascunzi la umbră sub un pod! Desigur, dacă e bună vremea, însă aici sunt multe zile cu soare.
Am fost și la cafeneaua Scârț „Loc Lejer”, să le testăm hamacele, însă nu erau accesibile în octombrie. Au lucruri faine în meniu, plus un mini-muzeu al vieții în comunism. Nici La Căpițe nu am avut noroc, din același motiv: era prea toamnă pentru a sta pe fân. Noi ca oameni din nord nu le înțelegem decizia, ni s-a părut chiar cald! 🙂
Am savurat o limonadă la terasa Vineri 15, am băut bere bună la Curtea Berarilor, am mâncat pizza ieftină la Casa D’asc și desigur am gustat din pleșcăviță, lucru obligatoriu dacă ajungi aici. În caz că nu știți, pleșcăvița e un fel de hamburger sârbesc, dar mai bun… dacă e făcută cum trebuie.
La o oră mult prea matinală, la început de săptămână nouă, am plecat spre aeroportul din Timișoara – prea mic pentru traficul pe care îl are – și am revenit acasă, în capitala Ardealului. Nu știm dacă Banatul chiar e fruncea, însă nouă ne-a plăcut mult la Timișoara, iar dacă nu ați fost și voi e musai să mergeți! Noi vom mai ajunge acolo cu siguranță.
