• Menu
  • Menu

Road Trip prin România: Partea 5 – Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Mănăstirea Prislop, Sarmizegetusa Regia

După experiența extrem de tristă pe care am avut-o la Băile Herculane, am pornit mai departe pe ultimul segment al călătoriei noastre de august, spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

De fiecare dată când ne aflăm într-o zonă nouă, încercăm să vedem cât mai multe obiective și să explorăm locuri interesante. Nici de data aceasta nu am făcut o excepție, așa că am luat harta la „puricat” să vedem ce locuri faine mai putem vizita fără să ne abatem prea mult de la traseul nostru inițial, și anume cele două situri Sarmizegetusa. Am ales astfel să adăugăm pe lista noastră de călătorie și Mănăstirea Prislop, un loc care primește zeci de mii de pelerini în fiecare an și de care sunt legate multe povești interesante.

După ce am stabilit ce avem de făcut, am parcurs cei 130km din Băile Herculane până la prima noastră destinație, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, sperând ca ceea ce vom găsi acolo să ne mai aline din tristețea ultimei experiențe.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Pe la ora 11 dimineața când am ajuns noi, situl nu era foarte animat – erau locuri de parcare libere, deși parcarea nu e foarte mare, iar oameni erau destul de puțini. Din afară, locul nu iese în evidență – o parcare, un mic restaurant cu terasă, un gard și o poartă cu casă de bilete și suveniruri la intrare. Nu mai știm cât au costat biletele dar, oricum, foarte puțin, iar elevii, studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități beneficiază de reduceri.

Bazele orașului Ulpia Traiana Sarmizegetusa din Dacia romană au fost puse în anii 108 – 110, însă denumirea de Sarmizegetusa a primit-o mai târziu, în timpul domniei împăratului Hadrian.

Fiind capitala și centrul politic, economic, militar, religios şi administrativ al Daciei, orașul a cunoscut o dezvoltare îndelungată iar importanța sa se poate citi și astăzi pe suprafața de peste 1km2 de ruine descoperite.

Din păcate, doar o parte din suprafața orașului a fost explorată arheologic, astfel fiind scoase la lumină doar parțial frânturile de viață vechi de mii de ani.

Dintre ruinele descoperite până acum, pot fi văzute fragmente ale diferitelor construcții și statui, forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, diverse edificii publice şi particulare.

 

Dacă nu reușești să îți construiești o poveste imaginară despre viața oamenilor care au trăit în această importantă fortificație acum aproape 2000 de ani, locul nu este foarte spectaculos – sunt niște ruine ca toate ruinele, însă locul este bine îngrijit, aerul este curat, iar plimbarea cu iz de istorie este foarte plăcută.

Dacă sunteți prin zonă, merită cu siguranță să treceți pe aici. Am plecat apoi mai departe, spre Prislop, până la care aveam de mers 30 km. Ne-a părut rău că nu mai avem timp să oprim în Hațeg, la Rezervația de Zimbri, dar o vom vizita cu altă ocazie.

Mănăstirea Prislop

Nouă ne plac mănăstirile – fie mai mari, fie mai mici – sunt clădiri frumoase, cu arhitectură armonioasă, amplasate în zone verzi cu peisaje extraordinare, stăpânite de calm și liniște, iar cei care care locuiesc sau doar lucrează acolo sunt oameni harnici care au mare grijă de curățenie, plantează flori și păstrează locul frumos aranjat, îngrijindu-l cu dedicare.

Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute și mai vizitate din țară, oamenii credincioși venind cu zecile de mii anual în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca, despre care se spune că i-ar ajuta pe cei care îl vizitează.

Când am ajuns noi, nu era foarte multă lume, iar la mormântul părintelui așteptarea în coadă dura aproximativ 30 de minute în loc de ore întregi cum se întâmplă atunci când sunt sărbători religioase.

Oamenii așteptă să ajungă la crucea simplă din lemn de la mormânt pentru a se ruga și a-și spune în gând dorințele. Unii dintre ei ating de cruce diverse obiecte crezând că acest gest le va aduce sănătate, noroc, prosperitate – fiecare cu ce are în gând.

De la mormântul părintelui, urcând puțin prin pădure și apoi coborând pe o cărare destul de abruptă, am ajuns la Peștera Sfântului Ioan, un călugăr despre care se spune că și-a săpat singur această chilie în stâncă și s-a retras acolo în rugăciune.

Tot pe teritoriul mănăstirii este și un izvor cu apă rece de munte despre care se spune că ar fi tămăduitoare și ar face minuni. Am băut și noi – a fost bună și răcoritoare.

Și aici, la Prislop, unele aspecte ne-au făcut să ne întrebăm, retoric, „Ce-i în capul oamenilor?” De ce, de ce au fost nevoiți cei de la mănăstire să împânzească locul cu semne pe care să scrie „Nu aruncați bani în apă/pădure… nu este un obicei creștinesc, lui Dumnezeu nu-i place… nu puneți bilețele în pereții bisericii/icoane/copaci… etc. etc.”?!! Și de ce, deși există aceste semne, pădurea, peștera și izvorul continuă să fie pline de bani aruncați de oameni? De ce pereții bisericii și icoanele sunt pline de bilețele pe care credincioșii își imaginează că le citește divinitatea? Oare credința religioasă nu implică respect și bun-simț? Nivelul de (in)cultură al unor oameni este… trist.

Ne-a plăcut la mănăstirea Prislop, a fost un loc pe măsura așteptărilor noastre.

Sarmizegetusa Regia

După ce am luat prânzul în apropierea mănăstirii, am pornit mai departe în călătoria noastră spre Sarmizegetusa Regia, pe un traseu spectaculos de 65 km, cu serpentine și panorame deosebite.

Ajunși la destinație, am lăsat mașina în parcare și am luat-o încet pe jos încă vreun kilometru până am ajuns la sit.

Spre deosebire de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care este amplastă în sat, iar peste gard se pot vedea grădinile și casele sătenilor, aici peisajul este foarte diferit – munte, pădure, aer mai tare, relaxant și foarte frumos.

Sarmizegetusa Regia (sau Sarmizegetusa Regilor) este cea mai mare fortificație din perioada preromană, folosită de Decebal ca piedică contra cuceririi romane. Orașul a servit drept capitală a statului dac până când acesta a fost cucerit de Imperiul Roman iar capitala a fost mutată la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Acest loc este unul învăluit în mister, cu construcții ciudate care te fac să-ți dorești să te poți întoarce în timp pentru o clipă ca să poți asista la viața oamenilor din acele vremuri. Mixul interesant de construcții sacre, meșteșugărești și administrative, și faptul că era un loc în care trăiau cei mai înalți demnitari ai statului dac îți amplifică și mai mult dorința de a putea trage cu ochiul în trecut măcar pentru câteva minute. Este ceva în aer care-ți stârnește curiozitatea și unele emoții pe care nu le poți defini foarte bine.

Este și un izvor cu apă rece și bună în interior, perfectă pentru potolit setea și aprovizionare pentru drum.

Sarmizegetusa Regia este un exemplu de administrare eficientă a fondurilor, de reabilitare respectuoasă pentru mediu și pentru istorie. Și aici, prețurile pentru intrare sunt extrem de mici, accesibile pentru majoritatea oamenilor. Recomandăm oricui să viziteze acest loc inedit și încărcat de istorie.

După ce am vizitat și acest loc minunat, ultimul de pe traseul pe care ni-l planificasem pentru călătoria noastră prin țară, am pornit pe înserat, încet, spre casă, încercându-ne așa, subtil, un dor de Cluj…

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close