După ce ne-am plimbat cu barca pe Dunăre și pe jos pe malul ei, am pornit din nou la drum, spre următoarea noastră destinație, aflată la distanță mică de locul unde ne aflam: doar 20 km.
La sfârșitul secolului XIX, împăratul Austriei a construit la Băile Herculane una dintre cele mai frumoase stațiuni de la acea vreme, cu cele mai moderne instalații balneo-climaterice din Europa.
Astăzi, în 2017, plimbându-te pe străzile stațiunii, poți doar să-ți imaginezi frumusețea de altădată, privind, cu un nod în gât, ce a rămas din impunătoarele clădiri de odinioară.
Stațiunea Băile Herculane a fost, pentru noi, cea mai dezamăgitoare experiență turistică de până acum și cea mai dureroasă – un loc rupt din povești, cu munți înalți și maiestuoși, cu râul Cerna sărind cu stropi zglobii peste pietre, cu clădiri care în trecut defineau luxul, iar acum inspiră prin toți porii nepăsare, prostie, hoție și expiră tristețe.
Din băile pentru bogați de altădată, astăzi au rămas clădiri abandonate, părăginite, cu lacăte ruginite la uși și ferestre sparte, acoperite cu scânduri și celofan, cu inscripții pe pereți, fecale și adăposturi pentru oamenii străzii în interior.
Iar cei care frecventează stațiunea în prezent fac baie afară, în „cădițe” mici din beton, insalubre, cu apă murdară, înghesuindu-se acolo cu mic cu mare pentru așa-zisele proprietăți „tămăduitoare” ale apei, sau direct în râu, pe unde mai curge apă sulfuroasă dintr-o țeavă ruginită ce alimenta în trecut băile.
Ștrandul „7 izvoare”, promovat cu bannere publicitare prin tot orașul, este un loc neîngrijit, părăginit și murdar, șezlongurile sunt vechi și stricate, toboganele ruginite probabil nu au fost folosite niciodată, vopseaua albastră din interiorul bazinului se ia pe piele și pe costumul de baie…un loc bun de filmat povești de groază și totuși, cel mai nevinovat pe lângă restul lucrurilor înfiorătoare pe care ne-a fost dat să le vedem acolo.
Am mers, în cele din urmă și din lipsă de alternative, la piscina unui hotel care era cât de cât decentă, unde am făcut baie și am avut ocazia să ne împărtășim dezamăgirea cu alți turiști. Am avut o altă surpriză când cei de la restaurantul hotelului au refuzat să ne servească, motivând că restaurantul este deschis doar pentru cei cazați în hotel. Am aflat mai târziu de la un localnic că această situație se datorează unei „greve” a bucătarilor care nu-și luaseră salariile de câteva luni…
Sunt și câteva hoteluri care au condiții foarte bune și centre spa de lux – acestea fiind însă accesibile doar celor cazați în hotelurile respective.
În Băile Herculane sunt foarte multe pensiuni, unele mari și frumoase, altele mici și cochete, altele – având condiții mai modeste. În luna august, când am fost noi, a fost foarte greu să găsim locuri libere de cazare iar, odată ajunși în stațiune, nu am reușit să ne răspundem la întrebarea de ce vin atâția oameni acolo…
Parcul din centrul orașului a fost renovat și arată decent, spațiul verde este îngrijit, sunt băncuțe și un foișor unde te poți odihni în liniște, la fel și cazinoul – restaurat doar parțial însă.
Foarte multe clădiri sunt înconjurate de schele care se vede că sunt acolo de mulți ani, unele au chiar și termopane – inexplicabil… Rămâi cu senzația că, la un glorios moment dat, stațiunea a început să fie renovată pentru a-i reda strălucirea de altă dată, se întrevedeau deja raze de speranță pentru aceste bijuterii arhitecturale, apoi, brusc, a venit apocalipsa și totul a fost abandonat iar acum natura își reintră în drepturi printre ziduri.
În centrul vechi, statuia lui Hercule privește neputincioasă peisajul dezolant care dăinuie și aici.
Singura clădire îngrijită din zonă este o mică Biserică Romano-Catolică.
Am plecat din Băile Herculane cu un gust amar…probabil într-o țară care-și respectă istoria, resursele, natura și, bineînțeles, cetățenii, cei responsabili pentru starea deplorabilă în care se află un astfel de loc erau trași demult la răspundere și lucrurile erau remediate. La noi însă, din păcate, respectul, bunul-simț și responsabilitatea sunt perle rare…la fel ca această stațiune (care ar putea fi) minunată.
Următoarele opriri în drumul spre casă urmau să fie cele două situri arheologice Sarmizegetusa și mănăstirea Prislop.
