După ce am vizitat tot ce ne-am propus în Curtea de Argeș, am pornit spre Dunăre, prima noastră destinație fiind Drobeta Turnu Severin, unde plănuisem să vedem Cetatea Medievală a Severinului și Piciorul Podului lui Traian.
Drumul a durat aproximativ 4 ore cu mașina. Traseul a fost foarte frumos, șoseaua mergând de-a lungul Carpaților Meridionali, pe la Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu – Motru. Erau multe locuri unde am fi dorit să ne oprim, însă timpul era prea scurt, astfel că le-am notat pentru o dată viitoare.
Cetatea Medievală a Severinului
Acest impunător și puternic adăpost al istoriei a fost construit în Epoca Medievală, ctitor fiindu-i regele maghiar Ladislau. Zidurile sale păstrează amintiri de sute de ani de lupte strașnice între cei care au dorit să-i fie stăpâni de-a lungul timpului și, plimbându-te pe lângă zidurile groase care au rămas semețe în fața atacatorilor și a vremii, poți parcă să-ți imaginezi viața din interiorul cetății în timpuri zbuciumate.
Monumentul a fost reabilitat recent din fonduri europene și este inclus în circuitul turistic. Există în spatele cetății și o construcție în care se află, probabil, birourile celor care se ocupă de îngrijirea fortificației, casa de bilete sau grupuri sanitare pentru vizitatori. Când am ajuns noi, acel loc era închis. Am întrebat o doamnă care-și plimba nepoțica pe aleea de lângă cetate unde putem găsi o toaletă, și, după ce a ezitat puțin, ne-a indicat vizibil jenată o toaletă ecologică, despre care nu ne dorim deloc să dăm detalii. 🙁 Dar aceasta este o problemă generală la nivelul întregii țări – în orașe, pe distanțe de kilometri întregi nu există toalete publice.
Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Cetatea Severinului a fost bună, vizita a fost plăcută și ne-am bucurat că un monument cu o importanță istorică semnificativă a fost reabilitat și deschis pentru vizitare.
Piciorul Podului lui Traian
După ce am vizitat Cetatea Severinului, următorul nostru obiectiv din oraș era Podul lui Traian, care a fost construit acum aproape 2000 de ani de Apolodor din Damasc pentru trupele lui Traian în drumul lor spre cucerirea Daciei.
Chiar la ieșirea din cetate, este un panou care ne anunță despre existența acestui monument în zonă, fără a ne lumina însă prea tare despre ce și cum trebuie să facem ca să ajungem la el.
Așa că am apelat la ajutorul unui localnic care se odihnea la o margine de șosea intens circulată, așezat pe ceva care arăta ca o țeavă de gaz. Drobețeanul (oare bine-am zis?) amabil ne-a spus că trebuie să o luăm pe un drum lăturalnic, să trecem calea ferată, să mergem prin pădure și apoi drumul ne va scoate la șantier. Ok…
Am urmat întocmai instrucțiunile și am mers (vreo 20 de minute…?) pe minunăția de traseu din pozele de mai jos, până am ajuns la șantierul de existența căruia începusem să ne îndoim la un moment dat.
Dar acesta exista!! Și ne anunța printr-un panou că trecerea este oprită tocmai din motiv de șantier. Gardul care era menit să ne oprească, însă, avea o ditamai gaura care ne invita înăuntru să explorăm împrejurimile.
Așa că am intrat. Înăuntru, erau câțiva pescari care-și pescuiau cina în Dunăre, vreo două cupluri care-și făceau selfie-uri cu apusul (iar noi am fost al treilea 😀 ), și câțiva turiști care, la fel ca noi, se uitau la marele monument și nu le venea să creadă că asta au venit să viziteze.
Un alt exemplu exemplu de (foarte) proastă administrare și valorificare a monumentelor cu o valoare inestimabilă care ar putea atrage mii de turiști:
Ne-am întors întristați la mașină pe același drum plin de noroi și ne-am continuat traseul prestabilit, spre Orșova.
Orșova
Când am ajuns în Orșova, noaptea își intrase deja bine în drepturi. Ne-am cazat la o pensiune aproape de Dunăre, iar proprietarul ne-a anunțat că este ziua orașului și ne-a recomandat să mergem în centru că este mare sărbătoare. Curioși, am plecat să vedem bâlciul. De la pensiune până în centrul orașului, ne-am plimbat pe faleză de-a lungul Dunării ghidându-ne după muzica populară și fumul grătarelor. Când am ajuns, mare ne-a fost mirarea: o mulțime de oameni (probabil toți locuitorii Orșovei și a câtorva sate din jur), zeci de tarabe cu mâncare (grătare de toate felurile, hamsii, cartofi prăjiți, murături și bere din belșug) și cu lucruri care mai de care (farfurii, oale și ulcele, chinezării, blănuri și geci de piele, încălțări și toate cele), un parc de distracții ambulant și câte și mai câte.
Nici la zilele Clujului nu am văzut asemenea mulțime de oameni și tarabe. Ne-am minunat de sărbătoare, am mâncat câte o pleșcaviță și ne-am îndreptat încet, pe frumoasa faleză, spre pensiune.
Clisura Dunării
A doua zi de dimineață, am mers într-o excursie cu barca pe Dunăre pe care o rezervasem din timp. A costat 50 de lei de persoană și a durat două ore. Recomandăm cu căldură această experiență – peisajele îți taie respirația, simți soarele, stropii de apă și vântul pe față, iar ghidul îți povestește despre istoria locurilor.
Barca face câte o oprire scurtă la toate obiectivele importante (Chipul lui Decebal, Tabula Traiana, Mănăstirea Mraconia, Peștera Veterani, misterioasa insulă Ada Kaleh care în prezent este în totalitate sub apă) pentru poze și povești despre fiecare.
Oprirea de la peștera Veterani este mai lungă, dacă cei din barcă doresc, pot coborî pentru a o vizita. La intrarea în peșteră este amenajat un ponton cu trepte fix pentru acest scop. Taxa de intrare nu este mare, iar ghidul descrie amănunțit peștera și exponatele de acolo.
A fost o experiență extraordinară să navigăm pe Dunăre în acest loc strâmt al fluviului, unde apa este adâncă și curge repede, iar pe ambele maluri sunt stânci și păduri. După aceea am mai vizitat în Orșova Parcul General Ion Dragalina, amenajat pe o peninsulă înconjurată de Dunăre.
După ce ne-am început ziua atât de frumos, am urcat în mașină și am pornit mai departe în călătoria noastră de august, spre Băile Herculane, despre care vă povestim în următorul articol. 🙂
