Road-trip în România: Ținutul Secuiesc și cetățile sașilor – partea 2 – Feldioara, Prejmer, Brașov, Râșnov, Făgăraș, Biertan



După ce în articolul trecut v-am povestit despre prima parte a road trip-ului nostru de vară prin România, când am trecut pe la Praid, Saschiz, Rupea și Viscri, astăzi mergem mai departe și vă spunem despre restul locurilor pe care le-am vizitat.

În drumul spre următoarea destinație, am mai făcut o mică oprire la Hoghiz, unde harta ne arăta două castele interesante. Am fost însă dezamăgiți și aici.

Castelul Kalnoky (cunoscut și drept castelul Haller) nu prea se poate vizita. Din parcul aflat lângă el nu se vede mare lucru, iar din față se observă doar cele două turnuri, în rest pare o clădire destul de simplă, arhitectura originală fiind probabil pierdută într-o renovare mai veche.

Castelul Guthman-Valenta, aflat și el în apropiere, e o ruină totală, abia dacă mai stau câteva ziduri în picioare. De altfel, proprietarii au încercat să-l vândă în urmă cu 3 ani, cerând pe el doar 38.000 €, dar nu au găsit cumpărător. Renovările ar costa foarte mult, dar s-ar putea realiza ceva minunat aici. Însă zona din jur nu e foarte atractivă.

O oră mai târziu, am făcut un popas la un han cu specific pescăresc, de la marginea drumului, aflat chiar lângă o păstrăvărie, unde am mâncat niște preparate care ne-au plăcut foarte mult și ne-a mai crescut optimismul! 🙂

Cetatea Feldioara

Am ajuns apoi la Feldioara, o altă comună unde locuiau în trecut etnici germani, în apropiere de Brașov. Nici aici nu am putut intra la biserica evanghelică și am renunțat să întrebăm la ce poartă locuiește bătrânelul cu cheia.

Am mers apoi la cetate, unde paznicii ne-au spus că, deși teoretic a fost renovată, acum se fac retușuri, adică se renovează renovarea, pentru că așa e la noi.

După rugăminți și stăruințe, am reușit să facem doar un foarte scurt tur prin fortificație, fără a intra în diferite încăperi sau turnuri, pentru a nu deranja muncitorii.

Veche și ea de aproape 800 de ani, cetatea începe să-și recapete farmecul din trecut, sperăm să arate mult mai bine când se vor finaliza lucrările.

Și aici e un loc cu panoramă deosebită, fiind vizibile dealurile și munții din jurul localității.

Biserica Fortificată de la Prejmer

Plecând mai departe, am ocolit Brașovul pe centură și am ajuns la o altă piesă din tezaurul săsesc: biserica fortificată din satul Prejmer. Aici se pare că s-a mai investit, centrul localității arată mult mai ok, s-au renovat unele case în stilul original, există o parcare pentru autocare, o toaletă modernă, un parc drăguț.

Construcția e veche de aproape nouă secole, a servit atât ca lăcaș de cult cât și ca loc de refugiu și depozit de alimente în vremuri de restriște.

Biserica e foarte frumoasă în interior, cu toate elementele specifice epocii respective, stilul gotic fiind fascinant pentru noi când îl găsim în România, pentru că ne așteptăm să-l vedem mai degrabă în călătoriile noastre prin vestul Europei.

Camerele de locuit, turnurile de apărare, cămările pentru „slănină” te fac să te gândești cum arăta o zi din viața acelor oameni care s-au perindat pe aici, care erau visele și speranțele lor, cum au trecut ei prin tot soiul de grozăvii când „barbarii” erau la porțile cetății și trebuiau să reziste asediului, împreună cu familiile lor, cu animalele din gospodărie și cu câteva bunuri mai de preț.

După această incursiune istorică, am mers mai departe, poposind noaptea în Brașov la un hotel foarte interesant, aflat chiar în clădirea gării!

A fost o experiență inedită să ne uităm pe geamul camerei și să auzim trenurile care trec. 🙂

Brașov: centrul vechi, Tâmpa și Cetățuia de pe Strajă

 Am făcut o scurtă oprire la Turnul Alb, unde evident nu se poate intra, pentru că și el se află în renovare. Dar oricum, se vede fain de sus tot centrul orașului și munții înverziți de lângă. E greu de parcat aici, șoseaua având multe curbe, iar spațiul destinat mașinilor staționate e unul mic.

Plimbarea prin centrul urbei ne-a cam dezamăgit: am fost de multe ori la Brașov și spre deosebire de alte orașe, aici timpul pare să fi rămas în loc în unele privințe. Dacă în urmă cu 10-15 ani avea unul din cele mai frumoase centre vechi dintre orașele ardelene, acum pare să nu fi renovat nimic, fiind depășit de Oradea sau Timișoara, care și-au făcut o zonă pietonală mai îngrijită.

Am urcat pe dealul (sau muntele?) Tâmpa cu telecabina, după ce am reușit cu greu să aflăm programul și prețul, pentru că ei n-au informații pe net. De altfel, nu s-a schimbat nimic acolo de vreo 40 de ani.

Dar priveliștea de sus merită! Se vede tot orașul, până hăt în zare, dacă mergi câteva minute pe o cărare accidentată, până la platotul de beton de lângă literele acelea care compun cuvântul „BRASOV”.

Jos la poale este o alee cu bănci pe unde e fain să te plimbi. Găsești chiar și locuri de parcare… uneori. Iar pentru cei mai sportivi, există și variantă de a urca pe jos până în vârf, pe un traseu care nu durează mai mult de o oră. În zonă se mai poate vedea o porțiune din vechiul zid al cetății și câteva turnuri de apărare.

Am mers apoi la Cetățuia de pe Strajă, unde iar era închis (teoretic), dar practic, români fiind, ne-am înțeles cu oamenii de la pază să ne lase să intrăm un pic.

Se pare că autoritățile sunt în litigiu cu o firmă care avusese aici un restaurant și până nu se clarifică situația nu se pot face renovări. Iar locul ăsta are mare nevoie de renovări.

Și de aici, panorama e superbă, fiind o fostă fortificație a orașului, pe un deal. În jur e un cartier de case cochete, cu multă verdeață. Se poate ajunge cu mașina până în apropiere, nu e mult de urcat.

Deși zidurile stau semețe, în interior s-au cam deteriorat dotările. Renovările din trecut nu prea au respectat istoria locului, astfel că se observă prea multe materiale de construcții noi puse peste cele vechi, plus dotări specifice de restaurant în locul unor amenajări de cetate medievală.

Bifând și acest punct de interes neglijat de stat, am pornit mai departe, spre sud.

Cetatea Râșnov și peștera Valea Cetății

Inițial am vrut să mergem la Bușteni. După ce am trecut prin 7 sensuri giratorii (pare să fie în trend aici), am ieșit din oraș, dar am constatat pe hartă că avusese loc un accident și se formase un ambuteiaj, astfel că ar fi trebuit să stăm peste o oră în coloană, între Predeal și Bușteni.

Am decis deci să „reconfigurăm traseul” și să o luăm spre vest. După ce am păpat niște gustări românești foarte bune la o terasă din Predeal, am prins blocajul rutier din urmă, dar am stat doar un kilometru la coadă și apoi am virat spre Râșnov.

Am ajuns în scurt timp la parcarea de la poalele cetății. De aici, se poate urca pe jos în 15 minute până la fortificație, sau cu un tractoraș care trage un vagon.

Deși a fost renovată în urmă cu câțiva ani, construcția e destul de degradată. De exemplu, aleile din interior sunt distruse de apă, s-au format șanțuri cu bolovani. Se pare însă că va urma în curând o nouă rundă de renovări.

Cetatea e foarte frumoasă, musai de vizitat. Se găsesc înăuntru și ateliere ale meșteșugarilor, de unde turiștii pot cumpăra suveniruri.

Din vârf se văd toți munții dimprejur, cu cele mai înalte piscuri ale României. Iar în apropiere de ieșire sunt și literele „RASNOV” puse pe creasta dealului.

Mai departe, am mers și la peștera Valea Cetății, aflată relativ aproape. Din parcarea aflată pe marginea drumului se mai merge puțin pe jos pe o cărare bine amenajată până la intrarea în subteran. Grota e administrată de o firmă privată, fiind menținută în bune condiții.

Spațiul subteran nu e foarte mare, se vizitează în doar câteva minute. Arată însă fascinant și e ușor de parcurs de oricine. E un loc unde poți observa stalactite și stalagnite formate în măruntaiele pământului în milioane de ani. Te face să pui în perspectivă viețile noastre de muritori! Iar pădurea din jur e maiestuoasă, cu copaci înalți și semeți.

Ne-am învârtit puțin și prin centrul orașului, care nu arată rău.

Pe lângă o mică zonă pietonală și câteva clădiri vechi refăcute, au chiar și o parcare subterană sub centru, ceea ce deja e un plus față de multe alte orașe românești.

Apoi am reluat drumul spre apus, la ceas de seară.

Cetatea Făgăraș

Pe înserate am ajuns la Făgăraș, unde am apucat doar să mai testăm o pizzerie ieftină din centrul orașului. Am reluat peregrinarea de dimineață și am constat că prima impresie din seara precendentă fusese corectă: orașul arată foarte trist, foarte… comunist. Sunt multe blocuri vechi nerenovate, magazine urâțele „de cartier”, o biserică aurită extrem de inestetică și străzi destul de proaste.

Ne-a luat foarte mult să găsim un loc unde să mâncăm ceva la micul dejun, aproape toate localurile erau ori închise, ori nu serveau bucate decât de la amiază, ceea ce ni s-a părut absurd într-o zonă turistică. Practic tot ce e de văzut aici se află pe câteva străzi de lângă cetate, dar atmosfera e cam dezolantă.

Cetatea în sine însă e foarte faină, fiind cea mai bine păstrată din perioada medievală în țara noastră. Are și un șanț cu apă în jurul ei, pe unde alunecă leneșe rățuște și lebede.

Construcția e destul de bine renovată, iar mobila din interior ne-a impresionat, fiind reproduceri excelente ale pieselor vechi de câteva secole.

Tot aici se află și Muzeul Țării Făgărașului, care cuprinde o parte de istorie, cu exponate antice și medievale, plus obiecte etnografice, icoane pe sticlă, picturi și planșe cu explicații despre torționarii comuniști și rezistența din munți. Poți petrece aici mult timp admirând lucruri interesante sau plimbându-te pe aleile din spatele zidurilor înalte, pe urmele vechilor cavaleri.

Am ieșit de aici cu senzații mixte: cum de un obiectiv atât de frumos nu a ajutat aproape deloc orașul în care se află? În fond, se pot face și alte lucruri interesante în zonă: plimbare pe Transfăgărășan, trasee montane, circuite cu bicicleta… Am plecat mai departe, fără răspunsuri.

Biserica fortificată de la Biertan

După câțiva zeci de kilometri pe drumuri secundare, aflate în stare bună, dar prin sate sărăcăcioase, am ajuns la Biertan, o localitate relativ izolată, cu o zonă centrală frumoasă, cu părculeț, pensiuni, parcare decentă și o biserică semeață pe deal.

Construcția e într-o stare mai puțin decât bună, ar avea nevoie de renovări și multă grijă. Atât biserica cât și anexele și grădina interioară sunt pline de farmec și te îndeamnă la meditație. Elementele de lemn sunt foarte bine realizate și arată priceperea celor care locuiau aici în folosirea materialelor oferite de natură, adică de codrul care înconjoară și acum satul.

Am pornit mai departe, lăsând în urmă această gură de rai din mijlocul Ardealului. După ce am trecut pe lângă o casă în flăcări, dintr-un sat aflat în apropiere și după ce am admirat de la distanță zidurile castelului din Mediaș, fără să oprim pentru a explora, am poposit la un mic restaurant vintage din Târnăveni, unde am mâncat o tradițională ciorbă în pâine și un modern burger de vânat, iar după încă câteva ore, pe seară, am ajuns înapoi acasă.

Traseul făcut de noi în aceste zile ne-a purtat prin locuri cu peisaje excepționale și ne-a amintit cât de frumoasă este natura de dincolo de limitele zonelor metropolitane pe unde ne învârtim în viața de zi cu zi. Așezările zidite de om însă ne-au adus atât bucurii cât și tristețe.

Ne-am entuziasmat plimbându-ne prin cetăți frumos restaurate, am admirat obiecte manufacturate cu secole în urmă de meșteri pricepuți și ne-am simțit pătrunși de profunzimea momentului în locuri considerate sfinte de strămoșii strămoșilor noștri.

Dar ne-am întristat văzând nepăsarea multor semeni din ziua de azi, care au neglijat și distrus comorile făurite cu mari greutăți de către înaintașii lor. Iar despre drumurile românești chiar nu e cazul să mai spunem ceva. Sperăm doar ca în viitor… cele bune să se adune, cele rele să se spele.

Turul cetăților săsești merită făcut cel puțin o dată. În viitor vor fi probabil tot mai multe renovate, astfel că va deveni mult mai aglomerat decât este acum. Când am fost noi, era foarte lejer de intrat oriunde, fiind puțini turiști, mulți dintre ei străini. Parcurgerea acestui drum te face să cunoști mai bine trecutul Transilvaniei, povestea oamenilor de pe aceste tărâmuri, care te face să înțelegi și prezentul. Totul este legat, iar suma destinelor oamenilor formează de fapt istoria.