După ziua petrecută în Târgu Mureș, am pornit iar la drum și, după o oră de mers cu microbuzul pe un drum destul de bun, am ajuns la Sighișoara. Altă variantă de transport nu prea exista, trenul ocolește mult, era doar posibilitatea de a schimba la Războieni și ajungeam să facem cei 55 km în… 5 ore.
Un pic de istorie: cum a apărut Sighișoara?
Zona a fost locuită atât în perioada romană, cât și în cea de după retragerea trupelor imperiale. În urmă cu aproximativ 800 de ani, regele Ungariei a adus aici coloniști germani pentru a apăra granița, numiți saxoni (deși nu erau din Saxonia), lucru care a și dat numele orașului (Schäsbrich).
După năvălirea tătarilor din sec. XIII, când o parte importantă a populației a fost măcelărită, s-a construit o fortificație, mărită treptat de-a lungul timpului. Cetatea a fost atacată de multe ori până în secolul XIX, când își pierde importanța strategică.
Aici a locuit o perioadă Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, despre care se spune că s-ar fi născut într-o casă din cetate, devenită acum obiectiv turistic, preferat mai ales de străini. Peste așezare au trecut diferite nenoriciri, cum ar fi ciuma și incendiile, dar a rezistat și a înflorit, datorită hărniciei locuitorilor.
Din vechea construcție au mai rămas 9 turnuri și 3 bastioane. Până la începutul veacului trecut, germanii erau majoritari, însă după cel de-al doilea război mondial au emigrat aproape toți, rămânând în urma lor doar clădirile frumoase, ridicate în epoca medievală de bresle, de biserici și de sașii bogați.
Ce este de vizitat în Sighișoara?
De cum am ajuns în oraș, am început explorarea cu o plimbare pe lângă râul Târnava Mare, până la pensiune. E frumos să vezi cetatea de jos, arată impunător, ca o rămășiță din alte timpuri, în contrast cu blocurile comuniste nerenovate din oraș. Biserica Ortodoxă Sfânta Treime e singura clădire mai nouă cu aspect plăcut din zonă.
Ne-am cazat într-o fostă casă săsească, renovată și extinsă, aflată la poalele dealului. De aici am ajuns în câteva minute pe jos sus în cetate, trecând pe lângă căsuțe vechi și drăguțe, dar majoritatea nerenovate. După o mică plimbare pe lângă Turnul cu Ceas și prin Piața Cetății, fiind deja seară, ne-am așezat la o pizzerie din Piața Hermann Oberth, urmând să continuăm a doua zi.
Am continuat așadar pe 1 mai, ultima zi liberă, cu o plimbare pe la câteva magazine de pe strada 1 Decembrie 1918 și cu o șaorma uriașă mâncată la o terasă mică dar faină, lipită de cetate, cu mulți turiști nemți în jurul nostru.
Nu aveam un itinerar anume, mai fusesem amândoi la Sighișoara, așa că am umblat fără vreun plan, ne-am bucurat de soare și de lucrurile interesante pe care le vedeam. Există posibilitatea de a explora cetatea și cu trenulețul sau cu o caleașcă cu cal, însă noi am preferat să o parcurgem la pas, sunt doar câteva străzi pietonale, cu localuri și magazine la care poți zăbovi cât dorești dacă mergi pe jos.
Plimbându-ne pe străzile și prin piețele fortăreței, am întâlnit și un străjer tolănit leneș la soare, care nu a cedat insistențelor noastre de a ne divulga secretele apărate cu strășnicie ale cetății.
S-au mai refăcut unele construcții în ultimii ani, iar turiști sunt peste tot și de toate națiile. Sunt doar magazine cu suveniruri în centru iar cișmelele nu funcționează, așa că ne-a luat ceva timp să găsim o apă minerală mare, la preț de… aeroport. 😀
Am urcat pe Scara Școlarilor până la Biserica din Deal, de unde se vede foarte frumos orașul. Vechea școală nu se putea vizita de această dată, din păcate, dar vă recomandăm să o faceți dacă ajungeți acolo.
Pașii ne-au purtat și prin Cimitirul Evanghelic, un loc plin de semnificații, marcat de trecerea timpului, care te îndeamnă la meditație. Din păcate, câțiva elevi care urlau și un tip care se juca cu drona ne-au cam tăiat cheful de contemplare. Cimitirul avea la intrare o pancartă care ne îndemna să respectăm însemnătatea acestui loc…
Am coborât pe la Turnul Frânghierilor, unde erau expuse obiecte de artizanat, executate pe loc chiar de niște meșteșugari iscusiți și ne-am așezat la o limonadă, rece și bună, după ce am găsit cu greu loc la o terasă.
Am trecut și pe la Turnul Cizmarilor, de unde se deschide o panoramă faină spre altă parte a orașului, prin Catedrala Romano-Catolică, mult mai simplă și modestă în interior decât ne așteptam, pe lângă Casa cu Cerb și Biserica Mănăstirii, iar în final am coborât din cetate și ne-am delectat cu niște felii de tort foarte bune la o cofetărie. 🙂
Nu am putut să mai rămânem, speram să prindem un tren direct spre casă, dar CFR-ul ne-a dezamăgit iar: nu erau locuri. Am parcurs deci traseul invers: cu microbuzul până la Târgu Mureș și după ce am așteptat puțin în autogară am prins altul spre Cluj.
Merită să vizitezi Sighișoara?
Sighișoara a fost așa cum ne așteptam: o combinație de vechi frumos și nou urât, un loc unde ai senzația de decădere de la gloria de altădată la banalitatea și superficialitatea prezentului. Dacă s-ar investi mai mulți bani în renovare, orașul ar putea arăta chiar bine, dar acum nu se compară cu Oradea, Sibiu sau Brașov.
În prezent, merită de mers doar pentru cetate, iar aici nu prea ai ce face mai mult de o zi sau două. Zona dimprejur e superbă, fortificația a fost făcută în mijlocul pădurilor, s-ar putea face turism mult mai serios dacă ar exista interes din partea autorităților. Deocamdată însă se trăiește doar din ce au construit strămoșii.
