• Menu
  • Menu

O după-amiază la Grădina Botanică din Cluj

Nu sunt prea mulți clujeni care să nu fi fost niciodată aici, așa că acest text este dedicat mai degrabă celor din afara orașului de pe Someș. Dacă veniți la Cluj, ar fi fain să ajungeți și la Grădina Botanică „Alexandru Borza”. De ce? Pentru că e printre cele mai interesante locuri din Cluj.

Instituția datează din 1920, fiind înființată după unirea Transilvaniei cu Regatul României. Parcul se întinde pe 14 hectare și este în proprietatea Universității Babeș-Bolyai. Aici se pot găsi peste 10.000 de specii de plante din toate zonele globului.

Locația este pe o stradă în pantă, specifică Clujului, dar aproape de centru. Deci aveți puțin de urcat, dar nu e mult de mers pe jos. De parcat însă e foarte greu, vă recomandăm să vă lăsați mașina în parcarea primăriei și să ieșiți prin Piața Lucian Blaga, iar de acolo se ajunge în câteva minute la destinație în plimbare. Dacă veniți cu autobuzul, coborâți la stația Memorandumului – sau, mai bine, sus în Observator, de unde se coboară lejer în scurt timp.

Noi am ales să revenim aici (oare pentru a câta oară?) într-o zi caldă și primăvăratică de weekend, după prânz. Spre deosebire de alte parcuri botanice (cum e cel din Timișoara), aici costă intrarea, dar biletul e ieftin și sunt reduceri pentru studenți. Partea bună la treaba asta este că e bine întreținută în interior, pentru că nu poate pătrunde oricine, mai ales noaptea.

Grădina Botanică din Cluj e una din cele mai frumoase din țară. Poate fi comparată ca suprafață cu cele din Iași și București, dar este mai bine amenajată. Poate doar cea din Jibou o depășește ca dotări, însă aici la Cluj natura e mai sălbatică, cu pante, pădure și poduri înalte peste Pârâul Țiganilor.

Fiind așezată relativ central, e un loc foarte popular, printre studenții care vin să învețe sau să citească, printre părinții care își aduc copiii la aer curat, printre cuplurile care vin să se sărute pe ascuns, printre bătrânii care vor să-și dezmorțească oasele și nu în ultimul rând este o locație preferată pentru fotografii făcute la nuntă, între ceremonia civilă și petrecere.

Sunt câteva lucruri în interior care nouă ne plac mult:

  • Sera cu plante exotice, bananieri încărcați și palmieri care încearcă să spargă tavanul
  • Grădina japoneză, cu peștișori aurii în iaz și căsuță în stil tradițional
  • Turnul de apă, unde se poate urca (atenție la cap! 🙂 ) pentru a face poze faine de sus
  • Grădina romană, cu vestigii arheologice și statui din vechea colonie Napoca
  • Cărările printre copacii înalți și malurile accidentate ale pârâului
  • „Ciupercuțele” (chioșcurile) ascunse prin vegetație, unde poți sta în liniște

Nouă ne place aici și suntem siguri că o să vă placă și vouă. Vă recomandăm să o vizitați primăvara (când sunt înflorite lalelele, trandafirii și pomii) sau toamna (când frunzele copacilor au nenumărate nuanțe de roșu, galben și maroniu). Nu uitați să vă cumpărați și un cactus la plecare! 🙂

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close