• Menu
  • Menu

Nopți la mare, noapte la munte: 2 Mai, Vama Veche, Constanța și Sinaia

Am ajuns la mare anul trecut chiar în perioada festivalulul „Folk You!” din Vama Veche. Am zburat până la București low cost (vreo 45 de minute din Cluj), iar de la aeroport am luat un BlaBlaCar până pe litoral. După clasicul ambuteiaj pe centura de nord a capitalei (era vineri seara), am circulat destul de bine pe autostradă și am reușit într-un târziu să ajungem la malul mării. Era deja noapte și am mai avut timp doar să salutăm luna plină… și să păpăm un kebab. 🙂

Am ales să ne cazăm în 2 Mai. Acesta e un fost sat pescăresc, între Șantierul Naval din Mangalia și Vama Veche, care acum începe să devină stațiune. E cea mai bună variantă de a sta pe litoral, în opinia noastră: faci pe jos cam 45 de minute până în Vamă, iar prețul este mult mai mic, condițiile sunt bune și nu e aglomerat.

Pensiunea noastră era chiar în capătul sudic al satului, înspre Vama Veche, dar în partea opusă mării, făceai cam 15 minute până la plajă. Construcția era relativ nouă și avea o grădină frumoasă unde puteai sta la umbră și mânca afară. Zona arăta destul de rustic, doar o parte din drumuri fiind asfaltate.

Locuitorii din 2 Mai sunt români, lipoveni și tătari. E un mix interesant de culturi, care se reflectă în gastronomie, ne-au plăcut mai ales mâncărurile rusești pe care le-am gustat la localurile lipovenilor. De altfel, și gazda noastră era lipoveancă. Era și un cimitir în apropiere, unde mormintele creștine și cele musulmane coexistau pașnic. Moscheea de lângă nu prea mai era frecventată, numărul credincioșilor islamici fiind tot mai mic.

2 Mai are și plajă, întreținută decent. Apa a fost caldă, algele nu foarte multe. Intrarea în apă e mai abruptă decât în alte locuri, însă se poate totuși face baie lejer, există zone cu nisip și puține pietre. Răsăritul soarelui pe malul mării fost un moment special, deși eram foarte adormiți la ora aceea. 🙂

Ca peste tot, sunt chioșcuri cu de toate, șaormerii, câteva terase și restaurante. E o stațiune mică, numărul de opțiuni e limitat, însă publicul care frecventează zona aduce oarecum aminte de vechii vamaioți. Am fost la o terasă cu muzică folk live și ne-am delectat cu bere, hamsii și muzică bună.

Am făcut și o mică excursie pe apă cu vaporașul, care s-a dovedit a fi mai degrabă o țeapă: a durat vreo 15 minute și abia dacă ne-a scos din golf și deja s-a întors. O altă ciudățenie a fost o pizzerie, situată în curtea unei pensiuni, cu un proprietar dubios care se lăuda că are cea mai bună mâncare din univers, critica dur clienții și avea prețuri nejustificat de mari.

Până la Vama Veche se merge pe șosea în cateva minute cu mașina sau pe jos, de-a lungul unei piste de biciclete, făcută din fonduri europene și degradată deja, pe care nu circulă biciclete. În Vamă ne-a plăcut festivalul de folk, însă ne-a cam incomodat aglomerația de pe plajă, unde abia aveai unde să calci. Am mâncat junk food la greu, recomandăm mai ales clătitele cu nesimțit de multă umplutură care curge pe tine. 🙂

Ne-a mai încântat un local unde era open mic pentru cei care doreau să cânte folk sau rock vechi și o trupă de amatori din zonă a făcut spectacol. Un alt moment fain a fost o dimineață în localul „Papa la Șoni”, cu concert Alina Manole, gulaș la ceaun și limonadă rece. Cele mai plăcute momente au fost însă „nopțile de vamă”, pe plajă, cu muzica bună în fundal, zgomotul valurilor greu de deslușit în față, și luna „pătrată” deasupra noastă, veghindu-ne…

Am făcut un mic „city break” la Constanța, să vedem cum a mai evoluat orașul în ultimii ani. Trebuie precizat că noi am fost rar pe litoralul românesc. Impresiile despre cel mai important port la Marea Neagră au fost amestecate. Centrul arată mai bine decât în trecut, după renovare și pietonalizare. Plaja Modern a fost extinsă și refăcută frumos, ne mirăm că nu e mai plină, e ciudat că lumea se înghesuie la Mamaia.

Digurile au fost gândite cam prost, era o idee deșteaptă să fi făcut în capătul lor locuri de „belvedere”, pentru cei care ar fi dorit să admire marea… și să facă un selfie fără să-și rupă picioarele pe stânci. E destul de murdară Constanța. Parcul de distracții Luna e kitschos și manelistic. Lacul Tăbăcăriei e jegos pe maluri, deși zona ar putea fi minunată și ar veni mulți turiști aici.

Mamaia e scumpă și lăudată degeaba. În portul turistic nu e mare lucru de văzut. Vechile străduțe de acum un secol ar putea fi și ele renovate frumos, dar casele cosmopolite sunt lăsate în paragină, iar printre ele se intercalează construcții noi, cu arhitectură complet diferită. Cazinoul, simbolul orașului, e o ruină.

Gara este modestă, cu faună dubioasă în jur. Vânzătorii au fost nepoliticoși, parcă doreau să alunge vizitatorii în loc să se bucure că trăiesc de pe urma lor. Din Constanța până în Mangalia se merge cu trenul sau microbuzul, cam într-o oră. Asta dacă nu e blocat drumul sau nu e prea cald pentru calea ferată. Când am fost noi se lucra la podul Agigea, peste Canalul Dunărea – Marea Neagră, și am stat enorm în trafic.

De la Mangalia, din fața gării, sunt microbuze care te duc în orice stațiune. Până în 2 Mai faci doar câteva minute. Sunt și rechini care încearcă să te păcălească cu scoruri aberante. Mai este și un microbuz care merge de la Mangalia la Constanța prin stațiuni, acesta însă face foarte mult timp, pentru că se circulă greu printre turiști care se plimbă…

După aproape o săptămână, ne-am luat la revedere de la mare și am pornit spre Cluj. Nu am găsit un avion convenabil din București, așa că am venit tot drumul… pe sol. Am împărțit distanța în două pentru a nu ne obosi inutil și pentru a mai sta o zi în vacanță. În prima zi am mers de la Constanța până la Sinaia, cu un tren care a circulat incredibil de repede pentru standardele românești, cu 130 km pe oră în unele porțiuni.

Ne-am cazat într-o veche vilă interbelică, sus pe un deal, de unde se vedea superb întreaga zonă. Sinaia a fost renovată foarte frumos în ultimii ani, centrul arată ca într-o localitate central-europeană. Păcat doar de zona industrială și cea de lângă calea ferată, care strică aspectul. Oricum, dintre stațiunile românești de munte, e printre cele mai bine amenajate.

Vechile case boierești și pensiunile cochete, pădurea deasă, aerul curat și munții falnici din zare ne-au făcut călători fericiți. Nu am urcat pe munte de data asta, pentru că erau mari cozile la telecabină. Am făcut însă un tur cu „trenulețul” turistic, tras de tractor, prin cele mai importante zone din oraș. Ne-am plimbat pe lângă Castelul Peleș și Mănăstirea Sinaia, am făcut poze, am mâncat lucruri bune și ne-am bucurat de o doză de munte, la atât de scurt timp după mare.

A doua zi am constatat că legăturile rutiere spre Cluj sunt cam proaste, iar trenul face foarte mult, calea ferată fiind în reconstrucție de mulți ani. Am luat un alt BlaBlaCar și după o goană nebună cu un șofer certat cu viața am ajuns în orașul nostru de suflet, la ceas de seară.

A fost un concediu super, cu soare, mare, nisip, muzică faină, înghețată multă, piersici și cafea pe plajă, plimbări pe dig, relaxare la terase, o scurtă escapadă la munte, oameni interesanți, clădiri vechi, sudoku făcut pe drum, raze de lună, mângâieri de valuri, ploaie de munte, dragoste de viață. Mai vrem!!!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close