Lacul Como – o bijuterie a Italiei

Sunt locuri foarte faimoase la nivel mondial care atrag milioane de turiști în fiecare an, pentru poveștile urzite în jurul lor, pentru bogăția istorică, culturală și artistică, pentru multitudinea oportunităților de divertisment, pentru simpla semnificație pe care o au, sau pur și simplu pentru că e „la modă” să vizitezi o anumită țară sau un anumit oraș. Roma, Paris , Berlin , Amsterdam și alte capitale europene le oferă pe toate de mai sus, atrăgând din ce în ce mai mulți curioși și înregistrând numere record de vizitatori la obiectivele vestite pe care le au. Fiecare dintre aceste destinații merită, cu siguranță, vizitate cel puțin o dată, pentru a le descoperi și a învăța lucruri noi despre istoria, arta, sau cultura locală ori, pur și simplu pentru odihnă și distracție.

Dar mai sunt și altfel de locuri, locuri care nu apar în toate ghidurile turistice, spre care nu zboară zeci de avioane pline cu turiști, unde nu se pot vizita obiective emblematice precum Coloseumul, Turnul Eiffel sau Zidul Berlinului dar care prin frumusețea lor simplă, naturală și prin atmosfera caldă, liniștitoare, oferă oaspeților experiențe de neuitat și amintiri neprețuite. Despre un astfel de loc vă povestim astăzi: Lacul Como din Italia.

Escapada noastră pe malurile frumosului lac Como a fost parte a unei călătorii mai lungi, în care am vizitat Milano și orașul elvețian Lugano, ajungând în cele din urmă pe malurile lacului Como, unde ne-au purtat pașii prin trei localități fermecătoare: Menaggio, Colico Piano și Lecco.

Între Elveția și Italia nu există vamă, ambele țări fiind în spațiul Schengen, doar un indicator de circulație te anunță că ai trecut în statul vecin, iar drumul l-am parcurs cu un autobus de cursă locală, cu număr și toate cele, de parcă am fi călătorit câteva stații într-un oraș.

Lacul Como sau Lago di Como cum i-ar spune localnicii, se află în regiunea italiană Lombardia și este al treilea cel mai mare lac din țară, întinzându-se pe o suprafață de 146 de kilometri pătrați.

Numeroase ambarcațiuni circulă de-a lungul și de-a latul frumosului lac, conectând cele mai importante localități de pe maluri.

Menaggio

Am inspirat pentru prima dată aerul călduț și umed și am dat ochii cu palmierii de pe malul lacului Como în Menaggio, un orășel așezat pe malul vestic al lacului.

Această localitate nu a fost din prima pe lista noastră de călătorie și ar fi putut să rămână doar o autogară în care am schimbat un autobus. Veneam din Elveția de la Lugano și ne îndreptam spre Colico Piano, unde urma să petrecem câteva zile, iar traseul nostru implica o schimbare aici.

Când am coborât în Menaggio, ne-a venit ideea extrem de inspirată să ne continuăm călătoria cu un autobus care pleca mai târziu, pentru a avea timp să explorăm împrejurimile.

Ne-am îndreptat așadar spre lac și am pornit în plimbare de-a lungul malului, mângâiați de soare dar și zgribuliți nițel de briză, bucurându-ne de priveliștile încântătoare din jur.

Cu o populație de puțin peste 3000 de suflete, Menaggio are acel aer rustic, liniștitor, cald al localităților mici, unde toți oamenii se cunosc între ei iar comunitatea este unită și săritoare.

Piața Centrală a orașului și străduțele adiacente arată minunat, restaurantele și terasele cochete, hotelurile și pensiunile, piatra de culoarea nisipului și ulițele înguste te fac să nu te mai saturi de plimbare.

Pe malul lacului, o mulțime de păsări care și-au găsit adăpost aici, fac o zarvă nemaipomenită, mai ales când localnicii vin să le răsfețe cu gustări delicioase.

Melanjul fascinant dintre elemente pe care până acum le văzusem doar separat sau în combinații mai… obișnuite, ne-a dat un sentiment cu totul aparte, cu munți înzăpeziți pe creste și palmieri lângă lac, lebede, rațe, pescăruși și porumbei, bărcuțe la umbra stâncilor semețe ce se reflectă în luciul apei –  locul acela te face să te simți special doar pentru că ești acolo.

Ne-a plăcut foarte mult acest loc și sperăm ca la următoarea escapadă prin Italia să avem norocul să ne petrecem aici câteva zile.

Colico Piano

După experiența faină din Menaggio, ardeam de nerăbdare să vedem următoarea noastră destinație – de data aceasta pe brațul nordic al lacului. Am urcat așadar în autobus și am pornit printre munți și ape spre Colico.

Drumul este atât de îngust și curbele atât de strânse, încât șoferul autocarului era nevoit să claxoneze înainte de a intra în fiecare curbă, pentru a-și anunța prezența pe drum în caz că venea vreo mașină din față.

În unele locuri, deși teoretic șoseaua are două sensuri de mers, este nevoie ca mașinile să oprească pentru a-i lăsa să treacă pe cei care vin din față – în aceste locuri sunt fie semafoare care permit circulația pe un singur sens în același timp, fie există un pic de vizibilitate în față și atunci șoferii își cedează trecerea unii altora.

În Colico am rămas pentru două nopți, ca să ne putem bucura pe îndelete de frumusețea locului. Ne-am cazat în cel mai fain apartament pe care l-am găsit până acum pe Airbnb! Acesta se afla într-o clădire așezată chiar în piața centrală a orașului, la doi (mai exact vreo doisprezece :)) pași de lac, astfel că dimineața am băut cafeaua cu lebăda, care ne era vecină.

Dacă nu ai încă un cont pe Airbnb, folosește acest link pentru a te înscrie, iar la prima rezervare vei primi o reducere începând cu 160 de lei!

Colico se află la poalele celui mai înalt munte care străjuiește lacul Como – muntele Legnone, ce atinge altitudinea de 2609 metri.

Fiind unul dintre cele mai importante orașe din zonă, acesta este foarte bine conectat atât pe apă, cât și pe uscat – cu trenul sau autobusul – cu localitățile din împrejurimi, dar și cu Milano și alte orașe importante din Italia.

Plimbările lungi pe malul lacului, pitorescul peisajului, liniștea din jur – toate ne-au făcut să ne simțim extraordinar aici, mai ales că aveam atâta nevoie de odihnă și relaxare după vizitarea zecilor de obiective în orașele mari prin care ne-am plimbat.

Lecco

La capătul sudic al lacului Como se află orașul Lecco, capitala provinciei italiene cu același nume, la numai o oră distanță de Milano.

Din Colico am ajuns aici cu trenul – legăturile sunt foarte bune iar cursele foarte dese și la prețuri convenabile.

Și aici, priveliștile oferite de munții impunători din jur și de lac sunt spectaculoase, ambarcațiunile și păsările acvative plutesc frumos pe apă nestingherite unele de altele, totul este absolut minunat – cum ne și așteptam de altfel, fiind deja îndrăgostiți de lacul Como.

Aleea de promenadă de pe malul lacului, arhitectura frumoasă, străduțele încântătoare ce se strecoară printre clădiri și palmieri, atmosfera însorită și calmă – toate fac din Lecco o destinație turistică minunată!

În anul 2013, Lecco a fost numit Orașul Alpin al Anului și nu e deloc de mirare – prin frumusețea sa, prin grija cu care este amenajat și întreținut, prin peisajele impresionante pe care le oferă – merită din plin!

După o doză bună de peisaje minunate și relaxare, am părăsit orașul Lecco îndreptându-ne spre ultima noastră destinație din această călătorie – Bergamo – un oraș despre care nu știam nimic înainte să-l vizităm, dar care ne-a surprins extrem de plăcut – vă povestim în articolul următor despre ce am găsit acolo!

Dacă îți plac poveștile noastre de călătorie, urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru inspirație de a descoperi lumea și fotografii cu locuri frumoase! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.