Într-o zi senină de primăvară târzie, ne-am hotărât să facem o tură prin natură. Am ales pădurea Hoia, o zonă mai puțin frecventată de fanii grătarelor, pentru o plimbare relaxantă printre copaci. Am început de pe strada Tăietura Turcului, lângă Parcul Industrial Tetarom; aici se poate ajunge pe jos, dacă ești dispus să urci tot cartierul Gruia pe straduțe pline cu case drăguțe, sau cu autobuzul 37, din Piața Mihai Viteazu, care circulă însă destul de rar.
Noi am ales să mergem până acolo tot pe jos. Am vizitat mai întâi Parcul Etnografic, un fel de Muzeul al Satului Ardelenesc, care nu este atât de cunoscut însă ca cele din București sau Sibiu. Muzeul are construcții țărănești interesante, însă singurul obiectiv renovat este o bisericuță de lemn tradițională, restul urmând a fi restaurate în următorii ani printr-un proiect cu fonduri europene, care include și extinderea parcului.
După ieșirea de aici, am mers pe o cărare care duce sus, la o poiană de unde se pot vedea zona industrială și dealurile din jur. Am continuat apoi de-a lungul pădurii, pe deasupra cartierului Grigorescu până la ieșirea din Cluj spre Florești. Priveliștea este superbă, se pot observa porțiuni din oraș mai puțin cunoscute celor obișnuiți doar cu selfie-urile de pe Cetățuie.
Am întâlnit în drumul nostru mici vietăți care își duc traiul în această pădure semi-urbană, multă verdeață, un mușuroi mare de furnici (îngrădit chiar) și niște pensionari veseli care au ieșit la iarbă verde. Am ajuns și prin celebra Poiană Rotundă, locul unde se spune că ar avea loc fenomene paranormale. Însă afară era soare și noi nu aveam nici măcar o bere la bord, așa că nu am avut norocul de a ne întâlni cu fantomele.
Când am ajuns la capăt, am cotit spre vest, continuând deplasarea prin lizieră, fără a mai vedea însă oameni sau case o bucată din drum, am rămas doar noi cu noi și cu arborii. Iar când s-a terminat din nou pădurea și a început o zonă de pășune, iar în zare se vedeau turme de oi și satele învecinate, am luat curba spre nord și apoi spre est, pentru a reveni la civilizație.
Am trecut și prin Cheile Baciului, zonă nu atât de impresionantă pe cât s-ar crede după nume. Am ajuns din nou la case, pe drumurile de țară din sudul comunei Baciu. Partea aceasta e mai tristă, se văd hale industriale abandonate. După un mic slalom printre mormane de pământ (se lucra la extinderea parcului industrial) și o întâlnire inofensivă cu niște câini și paznici, am revenit de unde am plecat.
A fost o experiență foarte plăcută, pe care o recomandăm cu drag și altora. E o zonă mai liniștită unde poți admira natura în tăcere, iar traseul e lejer și fain. Amatorii de poze vor avea ocazia aici să-și pună în valoare talentul din plin. Noi vom mai reveni!
