Început de septembrie la Marea Neagră



După experiența de anul trecut, când toamna pe litoralul românesc a fost destul de rece, nu țineam neapărat să revenim aici în septembrie (e mult mai fain în iulie din punct de vedere meteo). Dar iată că am ajuns totuși la Constanța pentru o conferință, așa că ne-am hotărât să stăm câteva zile și la plajă. Iar de data aceasta vremea a ținut cu noi – a fost soare, frumos, temperatura apei destul de plăcută, iar prețurile la jumătate față de luna august.

De la Cluj, am luat avionul până la București și de acolo trenul spre litoral. Combinația a fost chiar ok, se merge în condiții decente din capitală până la mare cu trenul, doar Gara de Nord e cam părăginită și confuzantă, același tren având mai multe vagoane spre mai multe destinații cu inscripții mai greu de priceput. Iar biletele trebuie cumpărate din timp, pentru că în ziua plecării se mai găsesc doar foarte rar și asta dacă ai mult noroc. Ținând cont de aceste aspecte, tindem să credem că CFR-ul parcă face intenționat să fie un bau-bau pentru turiștii străini. Nu am mai găsit zboruri ieftine directe spre Mihail Kogălniceanu de această dată, fiind luate majoritatea din timp de către agenții, dar parcă nici nu ne mai venea să zburăm la Constanța având în vedere condițiile inexistente de transfer civilizat între aeroport și oraș.

Zburând seara spre capitală, am înnoptat la un hotel vizavi de aeroportul Otopeni. Loc frumos de altfel, relativ curat, cu specific românesc și decorat ca atare. Dimineața însă am primit cel mai minuscul mic dejun din istoria călătoriilor noastre, atât de minuscul încât după ce l-am terminat, nu eram siguri dacă am mâncat sau doar ni s-a părut. Sunt rare cazurile în care românii să nu trântească vreo minune sau două atunci când li se pare că oferă servicii turistice bune.

Constanța în 2018

În principalul port românesc ne-am cazat într-un fel de pensiune / casă / construcție improvizată greu de descris. Era într-o zonă bună, aproape de centru și cu condiții destul de ok în interior. Însă părea să fie casa cuiva, care și-a tot adăugat diverse anexe la ea an de an, ajungând acum la o combinație bizară și oarecum comică, la care atunci când te uiți stai și te întrebi ce a fumat arhitectul care a aprobat-o (asta desigur dacă o fi fost aprobată vreodată și construcția chiar există în acte). Pensiunea aceea e genul de operă de artă doar de artist înțeleasă.

Am început periplul nostru prin Constanța cu un tur ghidat, făcut de Diana Slav, care ne-a cam deprimat. Turul, nu Diana. Ea a fost un ghid excelent, a povestit cu pasiune și o recomandăm cu drag! Însă starea în care se află orașul ne-a adus o tristețe pe care n-am mai simțit-o de când am văzut ruinele din Herculane.

Foarte pe scurt, vă putem spune doar că urbea de azi, urmașa fostului Tomis, e într-o stare jalnică. Sunt sute de clădiri frumoase aproape distruse, multe piețe murdare și căsuțe dărăpănate, iar clădirea emblemă – Cazinoul – stă să cadă. Este uimitor cum a putut ajunge Constanța azi, când era al doilea oraș din țară ca populație și economie și singurul care avea avantajul ieșirii la mare.

Deși este cel mai multicultural loc din România, cu o istorie foarte bogată, veche de mii de ani, cu construcții diverse și interesante făcute de numeroase nații de-a lungul timpului, cu multe povești frumoase care pot fi spuse vizitatorilor, totuși aproape nimic nu a fost renovat și nu este valorificat.

Fostul primar, care acum se ascunde de justiție în Madagascar, a investit aproape toți banii de la buget doar în stațiunea Mamaia, unde erau cluburile de fițe ale prietenilor săi, pe când centrul vechi a fost lăsat în paragină. Actuala administrație pare să dea doar timide semne că ar vrea să facă ceva mai mult. Între timp, orașe mai mici – cum sunt Sibiu și Oradea – au luat-o în fața Constanței în domeniul turistic.

Nici portul nu este aproape deloc exploatat, călătorii nu prea au ce vedea, nu se ajunge ușor în centru, însă există localuri cu prețuri astronomice…. la care vin tot localnicii, pentru că vasele de croazieră nu mai opresc aici. Datorită situației din Crimeea, Constanța ar fi putut lua locul Sevastopolului pe harta marilor companii care fac croaziere pe mare, însă nu a reușit să atragă pe nimeni.

Plaja Modern

După plimbări prin oraș și povești negative despre condițiile proaste de la hoteluri, auzite de la alți participanți la conferință, am ajuns și la plaja orașului, care fusese extinsă recent, cu nisip luat de pe fundul mării. Deși în urmă cu 2 ani ne plăcuse aici, de data aceasta (când am avut mai mult timp să explorăm), impresiile au fost mai nuanțate.

Plaja este relativ ok, deși nisipul nu e foarte fin. Deja s-au adunat multe mizerii mărunte, fapt care ne arată că nu este întreținută corespunzător. Nu am înțeles rolului acelor munți de pământ puși în mijlocul plajei, ni s-a spus că ar fi rămas din perioada comunistă, de când s-au construit blocurile din zonă.

Cea mai tristă parte este însă porțiunea de lângă plajă. Se poate urca în mai multe locuri, dar scările sunt praf, măcinate de cele câteva decenii de nepăsare. Spațiile verzi din preajmă sunt degradate și pline de gunoaie. Așa-zisa alee de promenadă e de fapt o cărare murdară pe lângă blocuri, care seamănă cu oricare alta din cartierele mai sărace ale patriei.

Străzile alăturate sunt deprimante, cu magazine închise, clădiri cu tencuiala căzută, construcții începute și abandonate de mulți ani, blocuri comuniste nerenovate vreodată, mult kitsch și câteva terase nejustificat de scumpe. Impresia generală este că orașul ăsta nu dorește turiști, e incomodat de prezența lor și vrea cumva să scape de ei. Și reușește!

Delfinariul și microrezervația din Constanța

Lângă Lacul Tăbăcăriei – o altă zonă care ar putea fi frumoasă, dar nu este deloc amenajată – se află două puncte de atracție din Constanța. Primul este Delfinariul, unde se pot vedea reprezentații cu delfini și lei de mare. Deși nu a văzut prea multe renovări de la edificarea lui, în urmă cu zeci de ani, încă se mai prezintă relativ decent.

După o situație specific românească la casa de bilete, unde nu se înțelege aproape nimic din ce vor oamenii ăia de la tine iar turiștii străini se crucesc la cât de haotici sunt românii, am reușit totuși să ajungem în interior. Show-ul a fost frumos, delfinii sunt niște mamifere extraordinare! Mai ales copiii sunt foarte încântați de ceea ce văd aici.

Lângă clădire se află o mică grădină zoologică cu exemplare specifice din zona deltei. Am putut admira aici numeroase specii de păsări, pești, dar și mamifere mici sau reptile. Din păcate, și acest loc suferă de lipsa investițiilor – deși este unic în țară, arată mai modest chiar și decât grădina botanică din Jibou.

Din nou la Vama Veche

Drumul până în Vamă se face în sistemul deja bine cunoscut: mai întâi cu autobuzul până la gara din Constanța, destul de murdară și veche; de aici, am luat de această dată trenul, după stat la coadă și încurcătură la ghișeu; am făcut foarte mult timp până la Mangalia, pentru că linia de cale ferată nu este modernizată; de acolo, se merge cu un microbuz înghesuit până în capătul de sud al țării.

Vama nu s-a schimbat foarte mult față de acum un an sau doi. E la fel de multă lume pestriță, la fel de prăfuite străzile, la fel de haotice construcțiile, la fel de exagerate prețurile în acest fost paradis hipiot, actualmente destinație trendy pentru cei care vor selfie-uri pe Facebook și Instagram.

Am stat la o pensiune foarte faină, cu multă verdeață în curte, cu struguri copți la geam care miroseau superb și cu smochini plini de fructe care te îmbiau să le culegi. Am fost și de această dată în fiecare seară la 1st Stage, locul unde au loc concerte live chiar și la final de sezon.

Ne-am bălăcit în apa călduță și plină de alge, pietre și scoici, ne-am mirat (din nou) cum comercianții de pe plajă preferă să țină șezlongurile goale decât să scadă prețurile, am mâncat bunătățuri specifice și câteva clătite uriașe, ne-am plimbat pe malul mării, am ascultat folk și rock, am băut bere și vin și ne-am bucurat de soarele fierbinte de… vară târzie.

Eterna reîntoarcere

Drumul înapoi a fost conform așteptărilor: microbuz umplut la maxim, urmat de încă o coadă cu dezordine și discuții fără sens în gara din Mangalia, apoi drumul ok până la București, iar aici probleme cu autobuzele până la aeroport, din cauza site-ului dubios al RATB, iar în final zborul spre Cluj, care de această dată nu a avut o întârziere (foarte) mare. 🙂

Ne-am format un fel de obicei din a merge în fiecare vară pe litoralul românesc și de a ajunge în Vamă. Nu știm dacă o vom face și la anul, pentru că sunt destul de puține lucruri care te atrag aici și pe măsură ce vedem tot mai multe destinații de la Marea Mediterană suntem din ce în ce mai puțin motivați să revenim la Marea Neagră. Adică pe partea românească a ei, pentru că Bulgaria, Turcia, Georgia și Ucraina rămân în plan pentru viitor. 🙂 Voi ce spuneți, mai are rost să mergi la mare la noi în țară?

Pentru inspirație de călătorie și ponturi turistice, urmărește-ne pe Facebook și Instagram. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *