Partea masculină din cuplul de călători a ajuns la sfârșit de octombrie 2016 pentru prima oară în Republica Moldova, loc cunoscut deja părții feminine, care întâmplător (sau nu) s-a născut tocmai acolo.
Din Cluj am zburat până la Iași, iar de acolo am luat un „rechin” care ne-a dus exact unde doream să ajungem, adică chiar până în fața blocului. În total, am făcut vreo 5 ore, inclusiv statul în vamă, care a durat mai puțin decât ne așteptam. Cu autocarul am fi făcut mai mult decât dublu, iar cu trenul e foarte greu de mers, deoarece în Moldova liniile de cale ferată sunt cu ecartament lat și se stă mult la graniță pentru schimbarea roților, iar rețeaua de căi ferate nu e foarte dezvoltată, sunt puține locuri în care poți ajunge astfel.
Din unele puncte de vedere, republica de peste Prut e ca România anilor ‘90: mai săracă și mai haotică decât acum, cu drumuri proaste și căsuțe modeste. Din altele, e ca România de azi, cu foarte mulți oameni plecați la muncă în străinătate care trimit bani acasă pentru ca familia să-și facă case mari și frumoase și să-și cumpere mașini mai scumpe decât ar avea nevoie. Diferența dintre cele două state românești poate părea mai mare când vii din Cluj, însă satele din estul Moldovei nu diferă prea mult de cele din Basarabia…
Hîncești este un oraș mic, la vreo 30 km de capitală. În Moldova toate orașele sunt și reședințe de raion. Sunt multe raioane, e multă birocrație, e ca la noi. În perioada URSS, orașul s-a numit Kotovsk, în cinstea lui Grigory Kotovsky, un bandit pe care sovieticii l-au făcut erou al revoluției. Are și acum o statuie în centrul orașului.
Cea mai frumoasă zonă din oraș este parcul („Grădina Publică”), care are și un lac ce poartă numele orașului. E un loc foarte relaxant, foarte verde și destul de mare pentru un orășel de mărimea Hînceștiului. Pe malul lacului sunt restaurante cu terasă unde poți sta la o bere sau la o pizza.
Lângă parc se află conacul Manuc Bei, construit de fiul negustorului armean care avea Hanul lui Manuc din București. Nu am reușit să-l vizităm, deoarece era în renovare. Am fost însă la Muzeul de Istorie și Etnografie Hîncești, aflat tot pe domeniul conacului, într-una din clădirile auxiliare. Custodele era o persoană pasionată de istoria locului și ne-a povestit entuziasmat multe despre trecutul zbuciumat al zonei.
Biserica ortodoxă românească din Hîncești începe să fie ecplisată de noua biserică ortodoxă rusească, aflată în construcție, a cărei cupole aurite se văd de la mare distanță. În Moldova sunt două mitropolii: una pro-România și una pro-Kremlin, e concurență la construit biserici și racolat credincioși.
Am ajuns și la Chișinău, unde ne-am plimbat o jumătate de zi. Centrul capitalei e frumos amenajat, ne-a placut Parcul Catedralei, Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt, Complexul Memorial Eternitatea, Parcul Valea Morilor… Sunt multe spații verzi în acest oraș. Clădirea guvernului, ca majoritatea clădirilor administrative din Moldova, e făcută în perioada comunistă, în stilul brutalismului socialist, care nu ne impresionează.
Piața Centrală e printre cele mai pitorești locuri din Basarabia, fiind de fapt un bazar imens, cu mii de vânzători de chinezării și lucruri aduse din alte țări ex-sovietice, dar și cu legume, fructe, alimente, mâncare și orice ar putea căuta cineva. Ne-a emoționat doamna care dădea bonuri la toaleta publică de aici și care ne-a spus cu lacrimi în ochi că ea se simte româncă.
Sunt multe magazine, tarabe, chioșcuri, mall-uri, cei pasionați de shopping ar putea petrece mult timp pe aici. Peste tot scrie bilingv, în română și rusă. Prețurile sunt sensibil mai mici decât în România, mai ales dacă vii din Cluj. Localurile din centrul capitalei au prețurile sub cele orașul nostru, iar în restul republicii sunt chiar la jumătate sau mai puțin.
Cel mai „turistic” loc în care am fost în Moldova este crama de la Mileștii Mici, cea mai mare din lume. În exterior e amenajată o grădina cu flori și o fântână arteziană care simulează vinul ce curge din sticle. În interior sunt 200 km de galerii, din care doar 55 km sunt folosiți pentru păstrarea vinurilor. Aici se găsesc peste 2 milioane de sticle de vin – „tezaurul național” al Republicii Moldova.
Tunelurile au început să fie săpate în 1969, în locul unei foste mine de calcar și au fost gândite din start pentru a se putea circula cu mașina. Așa am făcut și noi turul, pe 4 roți, prin câțiva kilometri de subteran, unde erau colecțiile mai interesante. Crama pune la dispoziție ghizi care se urcă la tine în mașină și își povestesc despre locurie prin care treci. Apoi am fost la o degustare de vinuri, într-un restaurant de sub pământ, combinată cu mâncare tradițională moldovenească și muzică specifică. La final am primit cadou niște vinuri la pachet, am mai cumpărat câteva de la magazinul cramei și am plecat impresionați. Biletul de intrare nu e deloc ieftin, locul e conceput pentru turiștii occidentali.
Vinurile moldovenești, precum și bomboanele de la fabrica Bucuria, sunt mult mai ieftine acolo acolo decât aici. Și nu e vorba de o difernță mică, uneori le poți lua chiar la prețuri de 2-3 ori mai mici. E interesant totuși că se face contrabandă doar cu țigări, nu cu bomboane sau vin! 🙂
Ne-am întors la Cluj cu autocarul, o experiență destul de inconfortabilă, după ce ne obișnuisem în ultimul timp doar cu avioane. Republica Moldova are o imagine nemeritat de proastă, sunt multe locuri faine care merită văzute, iar costurile sunt mai mici decât oriunde în România. Vă recomandăm să o vizitați măcar o dată! Sperăm să avem cândva și curse low-cost spre Chișinău…
