După ce am explorat o parte din Tel Aviv, am zis că e musai să mergem și la Ierusalim, pentru că nu puteam vizita „Țara Sfântă” fără să ajungem acolo. Curiozitatea a fost principala noastră motivație, nu religiozitatea, iar asta s-a reflectat în felul cum văzut orașul.
Din cel mai mare oraș israelian până în capitala oficială a țării se ajunge ușor, cu trenuri sau autobuze care circulă foarte des. Distanța de aproximativ 70 km este parcursă într-o oră, șoseaua este excelentă (fiind de fapt o autostradă cu 5 benzi pe sens în unele zone), iar calea ferată e renovată și foarte eficientă. Nu se trece prin niciun punct de control, întreaga zonă fiind sub controlul statului Israel, însă sunt controale de securitate la gară și autogară.
Ne așteptam să fie diferit la Ierusalim, dar diferența față de Tel Aviv a fost mult mai mare decât am fi crezut, parcă ajungi în altă țară. Tel Aviv e un oraș bogat și cosmopolit, cu zgârie nori și tehnologie peste tot, cu puțini oameni religioși și cu prețuri mari. Ierusalimul, deși unii îl consideră „centrul spiritual a lumii”, este mult mai sărac, în afara clădirilor guvernamentale sunt puține investiții aici, e plin de persoane religioase (aproape jumătate dintre evrei purtau hainele tradiționale ulta-ortodoxe și o marte parte dintre femeile arabe aveau văl pe cap), cu prețuri aproape la jumătate și cu numeroși palestinieni care trăiesc în condiții modeste. Aerul de „intersecție între lumi” dăinuie pretutindeni.
Noi am venit aici cu autobuzul, iar din autogară am luat-o pe jos spre centru. Străzile pietonale din zona centrală a orașului arată chiar drăguț, cu multe terase și localuri, toate deschise în februarie. Lumea de pe străzi e foarte pestriță, locurile sfinte atrăgând pelerini din toate colțurile lumii. Varietatea credincioșilor ne-a adus aminte de vizita la Vatican.
Un loc pitoresc, specific zonei, este bazarul Mahane Yehuda, prin care am umblat și noi puțin. Combinația de mărfuri, arome și culturi este incredibilă! De la condimente de toate tipurile imaginabile, ținute în saci care stau să se reverse, la mâncăruri care mai de care mai apetisante și ciudate, la bijuterii și ceramică, haine și pantofi, chinezării și obiecte artizanale, dulciuri și electronice, fructe și legume și multe altele, totul este frumos aranjat pentru a atrage clienții în acest spațiu înghesuit, profund levantin.
Vechea Cetate este principalul punct de atracție al orașului, spre acest loc se îndreaptă pașii tuturor turiștilor, credincioși sau nu. Zona este împărțită în „cartiere”: evreiesc, musulman, creștin, armenesc, înconjurată de ziduri înalte, frumos restaurate, cu porți monumentale.
Cetatea e locuită, există clădiri vechi unde trăiesc localnici în mijlocul nebuniei turistice, printre sutele de magazine, localuri și biserici. O parte importantă din cetate este tot un bazar, care arată incredibil, ca-n poveștile animate despre Orientul Mijlociu.
În capătul cetății este faimosul Zid de Vest, cel mai sfânt loc al iudaismului, unde am fost lăsați să ajungem doar după încă o rundă de controale de securitate, iar bărbații și femeile se pot apropia de zid doar în locuri diferite, special amenajate, purtând vestimentație decentă.
În mijlocul pieței se antrenau recruții armatei israeliene (foarte mulți dintre ei fiind fete), într-un gest menit probabil să arate întregii lumi cine domină acest loc sfânt pentru principalele trei religii monoteiste.
După ce ne-am rătăcit printre niște morminte islamice măcinate de timp, am ajuns dincolo de cetate, unde începe urcușul spre Muntele cu Măslini, un loc plin de relicve religioase antice. „Muntele” este de fapt un deal, care pe lângă câteva biserici și cimitire are doar niște căsuțe sărăcăcioase.
Am trecut prin Grădina Gethsemani și am intrat în biserica franciscană de aici, am urcat apoi pe la biserica Dominus Flevit, până sus la Har HaZetim, un loc cu o panoramă deosebită, de unde se poate vedea cetatea, cimitirul evreiesc și dealul. De aici am luat-o spre Capela Ascensiunii și Biserica Rusească, dar se întunecase deja și fiind orarul de iarnă, se închiseseră toate.
După ce am admirat orașul de sus, pentru că se întuneca deja, am decis să coborâm și să ne întoarcem acasă. Ne-am și rătăcit nițel, luând-o pe o alee dubioasă care se bloca la un moment dat (deși conform Google Maps ar fi trebuit să continue), am ajuns până la urmă la poalele dealului, iar apoi am luat un microbuz spre autogară. După 2 stații, s-a terminat traseul busului și ne-am dat seama că am fost păcăliți, cel care ne recomandase să-l luăm fiind prieten cu șoferul – ca în orice loc extrem de turistic, Ierusalimul nu duce lipsă de escroci, așadar atenție maximă și nu vă bazați pe „sfințenia” locului, așteptându-vă la intenții bune de la toată lumea. Am continuat deci pe jos până la autogară, iar de acolo am ajuns fără probleme în Tel Aviv, deși începuse să plouă puțin, eveniment foarte rar pentru această țară.
La finalul zilei, ni s-a părut că am văzut foarte puțin din Ierusalim și va trebui să ne mai întoarcem cândva ca să ne formăm o părere mai completă despre acest oraș ciudat. Neavând același fior religos ca pelerinii, pentru care fiecare piatră are o însemnătate profundă, am privit totul cu ochiul critic al turistului care nu e ușor de impresionat.
Ne-a dezamăgit cât de haotic e totul și cât de puține vestigii chiar s-au păstat din urmă cu două milenii. Majoritatea lucrurilor care se vizitează sunt de fapt clădiri medievale sau moderne, construite pe locul fostelor edificii antice importante. Iar dealul cu măslini a fost cu totul altceva decât ne așteptam. Nu e aproape nimic amenajat pentru turiști și locuitorii de aici nu par să profite prea mult de pe urma pelerinilor, trăind ca într-o mahala orientală.
Sigur că știm despre faptul că zona a fost cucerită și recucerită în ultimii 2000 de ani de numeroase imperii și civilizații, care și-au pus amprenta asupra ei și au generat aspectul aparent aleator din prezent. Știm și că este o zonă disputată, unde s-au întâmplat multe în ultimii 70 de ani. Dar cu toate acestea, parcă ne așteptam la mai mult.
Putem recomanda Ierusalimul mai ales credincioșilor, pentru care locul are o valoare importantă indiferent de context. Pentru ceilalți turiști vom veni cu o opinie după ce mai vedem și alte părți ale orașului, la următoarea călătorie în Israel. Până atunci vom mai povesti despre ce am văzut în Tel Aviv, în articolul următor.
