• Menu
  • Menu

Aventuri de iarnă în Israel – episodul 1: Cum ajungi în Israel?

Deși iarna aceasta nu a fost deosebit de geroasă la noi acasă, în Cluj, am simțit totuși nevoia de a ne alinta puțin în razele soarelui pe tărâmuri mediteraneene, după două luni de iarnă românească. Zona Mediteranei are un farmec aparte, ne-au plăcut mult de tot călătoriile de până acum în Malta, Cipru și Italia, iar de data aceasta am hotărât să explorăm o parte nouă a meleagurilor însorite, pășind sfios dar cu mult entuziasm de la cultura europeană spre malurile continentului asiatic. A fost o premieră pentru amândoi, iar în afară de a bifa din timp pe hartă câteva obiective importante pe care era musai să le vedem și a verifica ce vreme ne așteaptă – am pornit fără prea multe cunoștințe despre potențialul turistic al Israelului, dar cu inima și mintea deschise pentru nou, descoperire și amintiri de neuitat.

Cum se ajunge în Israel

De la noi de acasă, sunt două companii aeriene low-cost care operează zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Tel Aviv. Noi am zburat cu WizzAir, care are prețuri puțin mai avantajoase decât concurența. Pentru că avionul decolează la ora 6:05, am ajuns la aeroport somnoroși dar bucuroși, gata să descoperim o nouă destinație minunată. Partea bună e că veți vedea răsăritul mai de-aproape. 🙂

La primele ore ale dimineții aeroporturile sunt destul de aglomerate, fiind intervalul orar în care sunt cele mai multe zboruri, așa că dacă aveți avion la o oră atât de matinală, vă recomandăm să vă prezentați din timp la aeroport, mai ales dacă aveți bagaj de cală sau check-in la ghișeu, pentru a vă asigura că aveți suficient timp să faceți toate formalitățile și să treceți de controlul de securitate. Românii au nevoie de pașaport pentru a călători în Israel, așa că asigurați-vă înainte de plecare că aveți documentul de călătorie în termen de valabilitate. Zborul a durat aproximativ două ore și 40 de minute. Pe ultima porțiune de drum, după ce avionul intră în spațiul aerian israelian – cu aproximativ 15-20 de minute înainte de aterizare, căpitanul aprinde luminile care obligă la purtarea centurilor de siguranță iar pasagerii nu mai au dreptul să se ridice de pe scaunele lor – este o regulă a Israelului ce ține de siguranță și combaterea actelor de terorism. Țineți cont de acest aspect și mergeți la baie sau faceți orice altă activitate prin care vă părăsiți locul înainte de această porțiune. Zborul nostru a decurs foarte bine – am aterizat la timp pe aeroportul Ben Gurion, pe un terminal secundar, de la care am fost duși cu un autocar până la clădirea principală, unde urma controlul de securitate.

Controlul de securitate la aeroport în Israel

Auzisem de la mai multe persoane care călătoriseră înainte în Israel că au avut foarte mult de așteptat pentru controlul de securitate de la aeroport, că sunt cozi mari iar verificarea este foarte amănunțită și… „intruzivă”. Așa că aveam în minte o imagine cu fiecare lucrușor din bagaj scos afară și analizat și întrebări de la ce-am mâncat la micul dejun până la strămoșii daci. 🙂 Dar, pentru că ne doream atât de mult să vizităm o țară minunată cu o cultură nouă și fascinantă pentru noi, acest hop ni se părea doar un pas în plus spre o aventură minunată. Într-adevăr, era destul de multă lume când am ajuns la controlul de securitate. Oameni cam cât din vreo două-trei avioane, inclusiv grupuri organizate de turiști pe care ghizii îi tot adunau și-i înghesuiau în gloata mare. Ne-am înarmat cu răbdare, concentrându-ne pe ce urma după ce treceam și mai puțin pe marea pestriță de oameni din jurul nostru și pe ghișeele ce păreau la un kilometru de noi. Însă, destul de curând, surprinzându-ne foarte plăcut, coada a început să se miște și, mult mai devreme decât ne așteptam, am ajuns la ghișeu. Domnișoara de acolo a fost foarte drăguță, ne-a verificat fiecare filă din pașaport, ne-a întrebat cu se scop am venit în Israel, dacă e prima dată când venim, unde vom locui și cât timp avem de gând să stăm, dacă mergem și în alte orașe și…cam atât. La sfârșitul controlului, ne-am permis chiar să-i cerem câteva sfaturi turistice la care ea, amabilă, ne-a răspuns, dar poate nu a fost cea mai bună idee să întrebăm… 🙂 Pentru a face dovada locului de cazare, am avut la noi copii printate ale rezervării de pe Airbnb, pe care vi-l recomandăm și vouă, având în vedere că prețurile hotelurilor din Tel Aviv sunt de la piperate în sus. În urma controlului de securitate, am primit un card albastru cu poza și datele noastre personale, data sosirii, perioada în care avem dreptul să ne aflăm pe teritoriul Israelului și specificația că nu avem drept de muncă. Acest card ține loc de viză și e musai să-l aveți asupra voastră, pe lângă pașaport, pe toată durata șederii în țară.

După ce am trecut cu succes de control, iată-ne ieșiți din aeroport, încercând să ne dăm seama cum să ajungem în oraș, iar în curând am aflat că opțiunile ne sunt extrem de limitate, pentru că… era sâmbătă.

Sabatul în Israel

În religia iudaică, sâmbăta este ziua sfântă și ultima zi a săptămânii, în timp ce săptămâna de lucru este de duminică până joi. Așadar, zilele de weekend sunt vineri și sâmbătă, majoritatea magazinelor și firmelor închizându-se joi seara sau vineri în prima partea a zilei. Sabatul începe vineri după apusul soarelui și continuă până sâmbătă seara. În această perioadă, toate companiile de stat, inclusiv cele de transport în comun, sunt închise. De asemenea, afacerile evreilor practicanți își reiau activitatea doar sâmbătă după apusul soarelui sau, cel mai adesea, duminică dimineața. Astfel, dacă ajungi în Israel sâmbătă dimineață, ca noi, situația e cam… complicată. Desigur, localurile și afacerile israelienilor de alte religii sunt deschise și în aceste zile, însă acestea sunt destul de puține. După ce am aflat acest lucru de la un agent de securitate din aeroport și că nu putem ajunge în oraș, care este la peste 20km de aeroport, decât cu taxiul, ne-am scuturat repede de prima doză de șoc cultural și am pornit în căutarea unui schimb valutar.

Banii în Israel

Moneda oficială în Israel o reprezintă shekelii (NIS). Un shekel valorează undeva între 1 RON – 1 RON și 10 bani, în funcție de cursul de schimb. Nu vă așteptați să găsiți shekeli la băncile sau casele de schimb din România, doar foarte rar și la un curs extrem de prost. Dacă plănuiți să vizitați Israelul, mergeți pregătiți cu euro sau dolari la voi, pe care să-i schimbați acolo. De asemenea, pentru a fi în deplină siguranță, este bine să aveți bani și pe card. În aeroport am găsit un singur oficiu de schimb valutar care, desigur, nu era foarte avantajos și mai percepea și comision, așa că am schimbat atât cât să avem bani de taxi pentru a ajunge în oraș. Asigurați-vă că aveți suficienți bani la voi – prețurile sunt de trei-patru ori mai mari decât în România, mai ales la mâncare – agricultura în Israel fiind susținută masiv prin irigații costisitoare cu apă provenită majoritar din desalinizare, iar taxele pentru produsele importate fiind extrem de mari.

Cum ajungi de la aeroport în Tel Aviv

Dacă de duminică până joi sunt o mulțime de opțiuni de transport care leagă aeroportul de oraș – autobuze și trenuri, sâmbăta singura opțiune este taxiul. În interiorul clădirii aeroportului, lângă casa de schimb valutar, este un aparat în care introduci zona în care vrei să ajungi, numărul de persoane și volumul bagajelor, iar aparatul eliberează un bon cu prețul aproximativ al călătoriei pe care îl înmânezi taximetristului din stația din fața clădirii. Când am fost noi, aparatul probabil nu mai avea hârtie, așa că nu am reușit să luăm bon, însă era o persoană în stație care făcea acest lucru în locul aparatului. Este o idee bună să căutați și alte persoane care doresc să meargă în oraș, pentru a împărți costul. Noi am găsit o americancă simpatică care locuia în Tel Aviv de câțiva ani și am mers împreună. Pentru trei persoane și puține bagaje, prețul total a fost 180 de shekeli – foarte piperat, dar ăsta a fost doar primul nostru șoc legat de prețuri. 🙂 Pe drum, atât partenera noastră de călătorie, cât și taximetristul, ne-au recomandat diferite locuri pe care să le vizităm, iar noi le-am povestit despre România.

Povestea din Israel va continua în următorul articol, în care vă povestim despre portul antic Jaffa – un melanj fascinant de vremuri și culturi.

Dacă îți plac poveștile noastre de călătorie, urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru inspirație de a descoperi lumea și fotografii cu locuri frumoase! 🙂

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close